Academia Adamescu

                    

                          Nu cred ca va voi spune nimic nou daca voi afirma ca intr-o Romanie in care Regele Cioaba este pretuit mai mult decat Regele Mihai, iar maneaua il priveste de sus pe George Enescu, scara valorilor este intrutotul anapoda. Totul pare a fi considerat o marfa numai buna de targuit la tarabele slinoase ale capitalismului de mahala cu care ne impaunam cand iesim la plimbare pe aleile Europei. Aproape ca nu exista domeniu in societatea romaneasca contemporana in care arivismul si impostura sa nu detina controlul. Intr-o tara in care fraiele sunt detinute de bacalaureati indoielnici, prinsi intr-o dizgratioasa increngatura de cumetrii si incuscriri, promovarea pe criterii de competenta a devenit cel mult o gluma proasta ce lasa un gust amar celor care inca mai cred in cinste si omenie.

                         Ca unul ce s-a preumblat o buna bucata de vreme prin transeele jurnalismului postdecembrist, chiar purtand in inima cateva schije care-mi provoaca junghiuri cand bate vant de dictatura peste haita de caini de paza ai democratiei, am ramas aproape de fenomenul mass media din Romania. Inteleg aspiratiile si dezamagirile tinerilor condeieri, nevoiti sa invete cum se face presa ca la carte, ca dupa aceea sa incerce sa uite pravila deontologica spre a satisface capriciile carnatarilor si negustorilor de basamac proprietari de ziare. Inceputa timid, in cele mai multe cazuri de cei ce pana mai ieri compuneau cu sarg ode ilustrului carmaci si telegrame sosite de pe intreg cuprinsul tarii avand acelasi destinatar, presa de dupa rotatia cadrelor din decembrie 1989 a cunoscut o evolutie fulminanta, tirajele ajungand sa fie exprimate in numere compuse din sase cifre. Erau zile in care pendulam intre ziarul de dimineata si covrigul cu susan pe post de mic dejun. Recunosc, de cele mai multe ori pierdea covrigul. Alegerea ma ajuta la vremea aceea sa ma mandresc cu o alura zvelta, pe care am abandonat-o in favoarea braului de prestanta care tinde astazi sa-mi obstructioneze campul vizual la sud de ombilic. Dilema zilnica se prelungea atunci cand trebuia sa aleg dintr-o multitudine de titluri, care mai de care mai diferite de tot ceea ce se scrisese inainte de caderea socialismului biruitor la orase si sate.

                         A trebuit sa apara “Academia Catavencu” pentru ca, macar pentru o zi din saptamana, alegerea sa fie floare la ureche. Cei mai frumosi visatori din presa romaneasca imi mancau banii de covrigi in fiecare zi de miercuri. Vanzandu-si marfa cu strigaturi in Gara de Nord, gadilandu-ne orgoliul cum ca suntem mai destepti decat cititorii altor foi, Catavencii si-au creat un segment de cititori de a carui fidelitate nu aveau a se indoi. Ironia le-a fost bisturiu necrutator, iar de buna dispozitie pe care o degaja respectiva gazeta se molipseau pana si cei bagati in cerneala pana peste urechi. Un exemplu din aceasta categorie ar fi Ion Iliescu. Cate i s-ar pune in carca fostului lider comunist, astazi ajuns patriarhul social democratiei, de un singur lucru, cu siguranta, nu poate fi acuzat. Nu a avut puterea sa se supere pe Catavenci. Trecerea prin batatura lui Sorin Ovidiu Vantu, schisma Kamikaze, plecari, certuri, impacari si alte deziceri au tocit lama bisturiului cu care ne obisnuisera Buscu & Co. de-a lungul anilor. Totusi, comparativ cu incrancenarea ori cu excesul de parti anatomice degraba trezitoare de impulsuri hormonale din paginile altor publicatii, Cavalerii de  Haimanale au ramas lideri pe piata cuvantului care da peste nas imposturii si degringoladei estetice.

                     Nu cu mult timp in urma un nea Caisa (inca unul) a crezut ca poate pune hamurile pe Catavenci. De-abia scapati de precedentul vizitiu, baietii au stiut ca la stapan nu-i de ei. In stilul lor, nu totdeauna cel mai ortodox, i-au dat cu flit celui care credea ca exista un pret pentru tot ce misca sub soare. A cumparat brandul, sa-i fie de bine si sa-i scrie Sabina Fati bulele in paginile “Adevaratei Academii Catavencu” pe care ziarul Romania Libera o tot saluta de zor. Neo ciocoimea mai merita cate o caraba peste bot, asta ca sa le aminteasca faptul ca nu intotdeauna  intr-o Romanie in care Regele Cioaba este pretuit mai mult decat Regele Mihai, iar maneaua il priveste de sus pe George Enescu, scara valorilor este intrutotul anapoda. Si nu chiar totul poate fi considerat o marfa numai buna de targuit la tarabele slinoase ale capitalismului de mahala cu care ne impaunam cand iesim la plimbare pe aleile Europei.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • June 2011
    M T W T F S S
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,369 Calatori virtuali
  • Free counters!