Jaf la Bostana

                       Lui Adrian Nastase i s-au pus in carca nenumarate fapte de arme si bagaje, unele pe buna dreptate, altele pe nedrept. Nu stiu daca el este cel care i-a zburatacit ouale primului socru al PSD, dar stiu ca le-a cerut parlamentarilor sa-i faca recensamantul cuibarelor de la Avicola de Vacanta Cornu. Nu stiu cat a purtat de grija raposatei Tamara, stiu insa ca a fost poate cel mai arogant premier al Romaniei moderne. Nu stiu peste cate cadavre a calcat pentru a-si atinge telurile in plan politic si personal, stiu insa ca sub obladuirea lui s-a ridicat o noua generatie de politicieni social democrati, varf de lance al acesteia fiind dupa parerea mea nu sotul Dacianei, ci Bogdan Aurescu. 

                       Personaj pe care unii, din motive care imi scapa, inca il mai alinta cu apelativul Micul Titulescu,  Victor Ponta pare a fi mai degraba un Gulita social democrat, tafnos si revansard, gata sa sacrifice interesul formatiunii politice pe care o conduce pe altarul unui ego hipertrofiat.  Pana in momentul de fata nu am putut identifica nicio initiativa mai de Doamne ajuta a PSD sub conducerea copilotului lui Edwin Keleti. Cateva motiuni scrise pe-un servetel in pauza dintre sedintele in plen, jocul de-a “uite suspendarea, nu-i referendumul” si raspunsuri ratoite la ironiile grosiere ale lui Traian Basescu, cam atat putem pune in talerul politicianului Ponta. Asemenea prestatie mai ca te face sa treci cu vederea “succesurile” din talerul opus si sa inclini balanta in favoarea celei care a abolit monarhia in Norvegia.

                        Cu totul altfel stau lucrurile cand vine vorba de tratamentul aplicat celor care au avut tupeul sa miste in Front (-ul Salvarii Nationale). Numai bietul Marean, care este (inca membru PSD) poate depune marturie cat de bine manuieste fostul procuror zgarbaciul social democratiei.  Cum un amarat de primar de sector nu corespundea exigentelor lui Bute din Kissellef, atentia i s-a indreptat catre Presedintele de o Noapte al Romaniei, doamnelor si domnilor, Miiiirceeeeaaa Geoanaaaaa! Meciul a inceput cu cateva upercuturi ideologice de tatonare/suspendare. A urmat oleaca de joc de glezne si, cand adversarul se credea inca stapan pe propriile reflexe, indraznind chiar sa-l loveasca pe Victoras la bojogi printr-un voiaj la Marele Licurici, Geoana este scos din ring prin decizia arbitrilor. Degeaba s-a retras Mirciulica sa-si linga ranile in muntii de pepeni din Dabulenii Doljului. Degeaba isi mai arata muschii dupa ce-a batut gongul. Victor Ponta culege laurii si, dupa cum spun gurile rele, acum se pregateste in mare taina sa dispute meciul de unificare a centurilor, impotriva Bombardierului din Tartasesti si, de ce nu, impotriva redutabilului Muhammad Illi. 

                       In fata acestui comportament infantil, chiar si in conditiile in care populatia s-a scarbit pana peste cap de atata trait bine, PDL nu are a-si face griji in ceea ce priveste viitoarele alegeri.  Dupa constituirea tandemului contra naturii PSD-PNL, tragerea scaunului de Presedinte al Senatului de sub posteriorul lui Mircea Geoana, dimpreuna cu excluderea acestuia din partid constituie un al doilea balon de oxigen intru resuscitarea muribundei aliante care inca se joaca de-a guvernarea pe spinarea bietului alegator dezorientat. Ca lucrurile sunt grave in PSD o demonstreaza si faptul ca la doar cateva ore de la mazilirea idolului Dabulenilor, Ion Iliescu a fost internat de urgenta la Elias, de buna seama, pentru un control de rutina.  Pacat ca, in intelepciunea lor indoielnica, baronii PSD au pus in capul trebii pe unul pe care sperau ca-l vor duce de nas. Acum trag ponoasele, tacand malc in fata lui Che Pierdevara, in asteptarea Congresului, ori a Sfarsitului Lumii, care dintre ele o veni primul.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • November 2011
    M T W T F S S
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,351 Calatori virtuali
  • Free counters!