Cum as putea sa ma satur de Romania mea?

                        Ma minunez cand citesc lehamitea unor indivizi, multi dintre ei asazis modelatori de opinie publica, dupa parerea mea, nedemni manuitori ai condeiului, atunci cand vine vorba de ceea ce sunt. O nefericita insiruire de  stapaniri nevrednice in tara noastra, dar toate trecatoare la fel ca orice alta desertaciune a acestei lumi a facut sa le incolteasca in minte samanta terfelirii a tot ceea ce fiecare dintre noi are mai sfant, insasi fiinta noastra sub soare.  Dusmani ai semintiei lor, au uitat ca in mormantul in care vor sa-si zavorasca sinele isi vor incuia pe veci parintii, fratii, colindele in pragul sarbatorilor si primul sarut. Nu poti sa dai totul deoparte fara sa sa te condamni pe tine insuti la ceea ce sortesti altora. Am facut multe greseli in viata; am platit, inca mai platesc, si nu stiu daca indeajuns pentru grozavia unora dintre faptele mele. Niciodata insa nu mi-a trecut prin minte sa reneg ceea ce sunt. Dezradacinat de ceva vreme, am simtit la inceput ca voi pieri in mijlocul acestei lumi pe care nu o intelegeam.  Dumnezeu s-a milostivit sa-mi dea sansa ramanerii alaturi de neamul meu chiar si la atata departare de radacini. Am descoperit aici o noua Romanie, de care ma bucur ori de cate ori ii trec pragul. O Romanie de care, ca sa ma satur, trebuie sa ma satur de fiecare in parte si de toti la un loc.

                         Cum sa ma satur de Valentin Got, un om a carui minte sclipitoare ar face sa paleasca de invidie o droaie de “telectuali” veniti cu pluta peste Atlantic?  Cum oare as putea s-o reneg pe Katica, sotia lui, cea care, in ciuda faptului, sau tocmai pentru faptul ca este unguroaica, ar putea da lectii de limba romana si de simtire romaneasca multor netrebnici care isi uita radacinile? Cum as putea sa ma satur de Augustin Lazar, cel nascut parca sa fie un umar pe care oricine poate plange si de a carui bunatate sufleteasca nu incetez sa ma minunez, ori de cantecele sale din Ardealul lasat in urma dar pastrat in inima lui mare cat toata apa ce a curs vreodata pe Mures? Cum as putea sa ma satur de prietenia Mihaelei,  o femeie careia nu cred ca vreodata i-a scapat vreo sudalma? As putea oare sa-i dau deoparte  pe Adrian si Liana Ciontos, sufletul manifestarilor romanesti din zona Sacramento? Cum sa uit oameni a caror prietenie ma onoreaza? S-ar pravali cerul cu stelele fiecaruia dintre noi peste nemernicia mea daca as putea vreodata sa uit de Abigail Budac, a carei voce ma trimite cu gandul la glasul ingerilor, ori de Ionut Budac, un munte de om in al carui suflet s-a topit toata mierea timpurie a salcamilor copilariei mele. Cum sa-i uit pe Dorel, pe Kathy, o alta unguroaica cu inima cat toata pusta maghiara si podisul Transilvaniei la un loc, pe Ruxandra, pe Sergiu, pe Petrica Sarbu si pe toti ceilalti, carora le cer iertare ca nu-i numesc aici. Cum sa nu fiu mandru  cand ii vad pe copiii  acestor minunati romani,  pe Andreea, pe Filip, pe Diana si pe toti ceilalti prinzandu-se cu bucurie la  “Fecioreasca” ori la “Joc din Banat” chiar daca, crescuti aici fiind, mai scapa cate un “hai sa take a picture”. Toate acestea la un loc, si multe altele, despre care probabil vom vorbi cu alte prilejuri, ma impiedica sa uit si nu-mi dau voie sa ma satur de Romania mea

Cernit

Saptamana aceasta, cand toata suflarea ortodoxa evoca Patimile Mantuitorului intru iertarea firii omenesti se cuvine sa ne recunoastem multele, ori putinele, grelele, ori maruntele pentru care nu ne simtim curati, sa cautam iertarea celor ce le-am adus mahnire si sa iertam celor ce ne-au mahnit.

Sa luam aminte cand ne rugam, daca ne mai rugam.  Vom fi iertati  “precum si noi iertam gresitilor nostri…”  Intelegem oare ca vom fi iertati in aceeasi masura in care iertam?  Singuri ne semnam sentinta de nu o facem.

In Joia Mare, cand Iisus a spalat picioarele ucenicilor sai, ingenunchez in fata tuturor carora le-am gresit si smerit cer iertare. In ziua vanzarii imi cercetez punga si cei treizeci de arginti imi ard degetele, treizeci de zeci si sute si mii de ori, cate treizeci pentru fiecare vanzare,  treizeci de arginti care imi intuneca inima si cugetul

Iertate sa imi fie trufia si neinfranarea, dispretul si amagirea. Iertat sa imi fie si pacatul cel de capatai, pacatul cuvantului intemnitat in cel mai intunecat ungher al firii, vanzarea si ratacirea de pe urma.

Inghetat pe buze si spus in taina in fiecare noapte, indepartat din soapte si pastrat in ganduri, ca o pecete a nedemnitatii, cuvantul ce nu-l strig  si stiu ca in veci nu va fi auzit, implorand iertare pentru ceea ce nu poate fi iertat. Suflet cernit  port sub straiul luminos , strai ce nu-i decat o noua tencuiala peste aceeasi hidoasa ruina. Cum sa platesc pentru raul facut ma intreb zi de zi.

De ce trag clopotele Nifoane?

          Aflu dintr-un ziar cu nume de soseta (sock) ca la Targoviste a sosit un transport de clopote rusesti, in valoare de nu mai putin de 100 de mii de euro. Lucru mare frate, susmentionatele dispozitive de chemare a turmei la smerenie vor fi actionate prin satelit, de la mama ceasurilor atomice din Frankfurt am Main, Germania. Turnate la Baia Mare si rasturnate in batatura IPS dr. Nifon, clopotele sunt creditate cu o acustica speciala. Ma intreb daca este conform canoanelor ca, in vreme de criza, cand bunul crestin isi rupe de la gura ca sa puna o lumanare de productie indigena (asta e alta poveste) intru luminarea sufletelor celor pierduti, Arhiepiscopia targovisteana sa isi etaleze inca o data opulenta in care se zbate din greu .

I like Obama, but…

Nu mi-am ascuns nici o clipa simpatia pentru actualul presedinte al Statelor Unite ale Americii. La Casa Alba locuieste un om cu mai mult de doi neuroni . I afara de asta, tipul este chiar asemanator noua;  nu rockstar, nu marioneta unei inchipuite agende neoconservatoare, nimic iesit din comun si totusi sclipitor. Spre deosebire de adulatorii profesionisti, consider ca am priceperea sa descopar si cand cei care imi plac fac greseli. Mai  mult, asta mi-i apropie mai mult, cu conditia sa nu persevereze in eroare. Barack Obama deschide o noua era in perceptia publica asupra SUA. Pe plan mondial, detine un capital de incredere si simpatie care ar putea schimba lucrurile in bine pe o planeta care, iata, se pare ca a luat-o razna. Revenind la greselile celor pe care ii sustin, as mentiona un discurs al presedintelui american prilejuit de vizita acestuia la Ankara. Citez cu aproximatie “Statele Unite sustin aderarea Turciei la Uniunea Europeana”.  Bun, si?  Care e treaba dumitale?  Din cate stiu, Chuck Norris viseaza secesiunea la Texasului si candidatura la presedintia acestui stat. Am putea spune ca vrabia malai viseaza. Un tip nascut in Oklahoma, locuind in Sudul Californiei vrea sa schimbe regula jocului in Texas. Cum ar suna in urechile americanilor daca presedintele Parlamentului European ar declara ca UE sustine independenta Texasului?

Dam Shakespeare la tot cartieru’

Much Ado About Nothing in Chico Downtown Plaza

Dupa o lunga perioada in care am tacut de nu m-am mai oprit, revin in blogosfera. Iertata sa-mi fie blogstipatia si citite postarile. Explozia unui butoi de bere la Targoviste si incheierea stagiunii estivale in Chico m-au determinat sa ma reintorc in spatiul virtual. Da, s-a terminat “Shakespeare in the Park” , un festival de teatru care a tinut nu mai bine de doua luni. Anvergura? Cam cat se opintea municipalitatea targovisteana pentru “Zililii Muncipiului” , numa’ ca se intampla in fiecare week end. Actori de la diferite teatre din Nordul Californiei au “prestat” in Municipal Plaza saptamana de saptamana, oferind moka reprezentatii din creatia “Marelui Will” si nu numai. Intr-o tara in care multa lume ar fi tentata sa creada ca numai cinematografia holywoodiana si cultura pop sunt la mare cinste se promoveaza cu profesionalism clasicismul in orice domeniu. Respir usurat, a fost primul proiect major pe care, fara falsa modestie, pot spune ca l-am coordonat “maiastru”. In afara de multumiri din partea producatorilor, regizorilor, actorilor si de check-ul destul de generos care mi-a rasplatit munca de peste vara, sunt fericit ca am intalnit o multime de oameni de calitate.

Cu interziere, despre moartea unui boier

Auzim tot felul de legende despre mari margrafi ai crimei, baroni ai ocolirii legii si ne dam cu parerea despre ei. Cu oarece timp in urma am aflat ca a plecat dintre noi Frantz. Nu cunosc “portofoliul” sau de faradelegi si, in ideea lui “despre morti numai de bine “, nici nu vreau sa aud despre. La varsta la care unii dintre noi ne refacem viata pentru a doua, treia oara, Frantz a cotit-o catre locul cu verdeata, de unde au disparut durerea si intristarea. Va spun ca la fratii mei, plecarea lui Frantz m-a durut. Am avut ocazia sa vorbesc cu el o singura data, la un tripou ascuns sub masca unei formatiuni politice. Ce desfatare! Un boier, un adevarat “cappo dei tutti cappi”. Cultura, bun simt, eleganta in exprimare, tot ce si-ar dori un impatimit al dialogului. Nu zic nimic despre posibilele marsavii pe care le-a patronat. Rusine Justitiei ca n-a fost in stare sa le dibuiasca. Daca ar fi nimerit de cealalta parte a baricadei, sunt sigur ca ar fi fost un justitiar. Apropo, cat de curati sunt cei ce se pretind a fi de cealalta parte a baricadei? Sa ai un somn usor domnule Frantz, sper sa ne intalnim cand voi trece parleazul! Are cineva curajul sa ma combata?

Torna, Torna, Fratre!

In conformitate cu “Istoriile” lui Theophylactus Simocatta, lucrare scrisa pe la anul 630, timpul unei expeditii bizantine la nord de Dunare, un localnic ar fi rostit cuvintele “torna, torna, fratre” , cuvinte care sunt considerate a fi fost rostite in paleoromana, forma tranzitorie de la latina vulgata la limba romana. Pana aici, toate bune si la locul lor. Despre ce inseamna vorbele respective am o nedumerire. Or fi fost o incurajare ca sa-ti torni fratele (aproapele) la Securitatea vremii? As adauga aici si faptul ca Scrisoarea lui Neacsu din Campulng este, in esenta o para josnica, o nota informativa daca vreti.”I pak dau veste domniei tale za lucru turcilor” Ma intreb care o fi fost adevaratul nume al lui Neacsu, gandindu-ma ca acesta a fost un fel de Felix, or de Dana. Alaturand cele doua exemple evocate mai sus, consideram ca n-ar fi rau ca onor CNSAS sa extinda aria cercetarilor pana la dosarul cu facerea lumii, pentru ca s-ar putea sa avem si acolo surprize. Datul in gat se pare ca ne-a insotit inca de la inceputuri. Ce mai, vorba unui Solutiu Imoral, toti am colaborat cu Securitatea!

Ego Zenovius votum posui!

images

Una dintre primele inscriptii considerate a fi in paleoromana este inscriptia votiva mentionata in titlul acestei postari. Din moment ce “to google” a fost admis de Oxford University in dictionarul limbii lui Shakespeare, n-am sa ma dau erudit spunandu-va cand si unde si de ce. Ma intreb doar daca verbul a dedica, prin extensie, a da votul are aceeasi radacina semantica cu mult mai noua expresie a pune botul.

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • August 2020
    M T W T F S S
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,454 Calatori virtuali
  • Free counters!