In Amurg…

Il Guercino

 Guercino – San Paolo

                   Perdele de plumb imi coboara in amurg, peste privirile ce au incercat sa prinda un strop din sclipirea soarelui, intr-o toamna pe care amintirea primaverii mi-a daruit-o bogata. Ani de zile, drumul mi-a parut fara de sfarsit si “nu credeam sa-nvat…” ceea ce cu totii, intr-o buna zi invatam. Viata mi-a daruit un drum sinuos, serpuind printre muntii sperantei si haurile dezamagirii, am privit rasaritul bucuriei si apusul implinirii, am trecut prin vai ale plangerii si mi-am odihnit gandul in poieni insorite ale iubirii.

                   A fost o calatorie pe care uneori am ales-o, alteori am lasat-o sa ma aleaga. Mi-am spus ca mi-e bine atunci cand mi-a fost rau si n-am stiut cat de bine imi era cand raul se salasuise in gandurile mele. Am ras si am plans, am tradat, am fost tradat, mi-am vandut sufletul si am cumparat suflete, pentru cauze care, de cele mai multe ori, mi-au fost straine.

                  Am daruit bucurie si am daruit, deopotriva, lacrimi celor pe care am vrut sa-i pastrez in inima, cu atata ardoare, incat inimii i-au crescut zabrele, printre care, cei mai multi au evadat din stransoarea unei iubiri sufocante. Se zaresc portile prin care voi trece, daruindu-va tuturor libertatea de ma uita. Nu, nu ma tem si nici nu incerc sa domolesc pasul… Am stiut mereu ca nu exista calatorie fara sfarsit…

                 In amurg, vreau doar sa va spun tuturor ca nu am vrut sa va imputinez bucuria vietii, ci am visat sa daruiesc bucurie. Bucurati-va ca imi voi duce drumul pana la capat, nefiind purtat pe bratele milei. Voi trece prin poarta daurita cu inima incarcata de iubire pentru tot ce mi-a fost dat sa traiesc…

                 Va iubesc, dragii mei, pe toti cei cu care mi-am impartit timpul daruit de blanda ursita

 

Franturi de vesnicie…

mar inflorit

                   Am lasat, nu intamplator sa treaca pe langa mine cateva momente din existenta noastra, fara a le acorda atentia de care altadata se bucurau. Le-am lasat sa se strecoare discret intre amintiri, stiind ca multi alti iubitori ai cuvantului se vor apleca asupra lor, poate cu mult mai multa pricepere. Am hotarat, intr-un moment de iluminare, in care am inteles ca nu foloseste nimanui zugravirea desertaciunilor cotidiene, ca imi este mult mai bine, in primul rand mie insumi, si mai apoi, poate si altora, sa-mi pun gandurile in cuvinte, pe cat se poate, sa ma impart semenilor ce ar dori sa-mi cunoasca framantarile, atatea cate sunt, bucuriile, atatea cate mi-au ramas si sperantele, atatea cate nu s-au vandut deznadejdii, sa daruiesc fratilor mei intru visare, bucati neslefuite de traire.

                   Asemeni evreilor din diaspora, care isi insotesc fiecare sarbatoare a Pessah-ului cu urarea-promisiune “la anul, la Ierusalim”,  traiesc visul ca, macar in ceasurile de capatai ale fiintei mele, sa ma alatur celor dragi, bucurandu-ma, asa cum doar acasa am stiut sa o fac, de binecuvantarea iubirii aproapelui. Sunt multi ani, mult prea multi, de cand imi spun ca bucuriile sufletului mai pot astepta, ca inca mai am vreme de pierdut pe coclauri, ca inca nu a sosit vremea sa mangai iarba verde de acasa. Jumatatea de secol ce s-a scurs de cand am dat lumii de veste ca ma alatur traitorilor ei, ma face sa ma aplec cu mai mare grija asupra celor ce trebuie facute intr-o viata de om, pentru a se numi o viata implinita. Cautand printre tomurile ce scot la lumina ce inseamna a trai intru implinire, am inteles ca mai de pret decat orice altceva pe lume este sa-ti lasi inima sa-ti aleaga calea. Nu exista “mai tarziu”, si nici “alta data” atunci cand sufletul iti cere ceva la care a tanjit aproape o jumatate de veac.

                  Sarbatorile de la cumpana anilor m-au gasit de data aceasta acolo unde imi salasuiesc gandurile, alaturi de cei ce-mi sunt dragi  si multumit ca am avut indrazneala sa ma adun, macar pentru o vreme, de pe drumurile fara sfarsit, drumuri ce nu duc altundeva decat la poarta intrarii in neant. Am dat la o parte chemarile realului si mi-am daruit un dram din ceea ce nicicand nu am incetat sa caut,  nici chiar atunci cand nu mai credeam ca exista un liman la care imi pot gasi linistea gandului si bucuria de fiecare zi. M-am bucurat de creanga de mar ce a inflorit la doi pasi de iarna firii si mi-am jurat s-o port cu mine pana in ultima clipa a trecerii mele prin lume.

                  De la fereastra sufletului privesc cu dragoste aceasta creanga de mar inflorita intre nametii existentei, si chiar daca clipele in care mi se ingaduie sa ma imbat de aromele-i divine devin din ce in ce mai rare, din ce in ce mai scurte, de ce mi-e dat mai putin sa-i mangai cu privirea delicatele-i petale sfidandu-mi amurgul, de aceea imi intaresc convingerea ca fara aceasta bucurie tarzie, viata mea ar fi fost doar o irosire a darului divin. Din cand in cand, gardianul destinului ma invredniceste cu iesiri din cenusiul cotidian, lasandu-ma sa mangai aceasta creanga de vis, sa-i imbratisez mugurii si sa-i sarut coroana din care izvorasc bucuriile vietii.  Intors pe taramul nimanui si-al tuturor, ma macina dorul de acea frantura de vesnicie ce mi-a daruit-o Craciunul trecut. Mi-e dor, si mi-e bine, pentru ca acum stiu de ce mi-a fost dor dintotdeauna…

Despre Grecia, din nou… si despre oameni frumosi

030Thessaloniki; Bustul Amiralului Votsis strajuind Turnul Alb

            Scriam candva, pe cand dragostea mea pentru nepretuitele daruri ale culturii eline era doar un sentiment nascut din lecturi si din povestirile celor ce calcasera pamantul binecuvantat al Eladei, ca ma blestem sa nu-mi gasesc odihna pana ce soarele cald al Marii Egee nu-mi va mangaia fata. Dupa atatia ani in care mi-am tot spus “alta data”, vara aceasta mi-a daruit ceea ce am visat de atata vreme, cateva clipe cat o eternitate, intr-unul dintre nenumaratele locuri din Grecia, in care te poti regasi pe tine insuti, cautand la radacina spiritualitatii omenesti.

         Thessaloniki m-a intampinat cu soarele surazand in ferestre, cu oameni frumosi, de o frumusete care trece si dincolo de aspectul exterior si cu nenumarate locuri in care ne putem compara nimicnicia contemporana cu gloria vremurilor apuse. Nu voi lasa analfabetismul meu arheologic sa se dea in stamba, povestind despre Turnul Alb, emblema orasului, despre Catedrala Sfantul Dimitrie, despre Palatul lui Galeriu, imparatul in venele caruia curgea sange dac, ori despre oricare alt lacas ce face mandria acestui oras mirific. Nu ma voi avanta in elogii aduse trecutului acestui taram binecuvantat; pentru toate acestea, slava Domnului, existand mii de tomuri scrise, in toate limbile pamantului, de cei infinit mai priceputi decat mine.  Ca un culegator al comorilor sufletesti ce altii le risipesc cu darnicie, am sa va vorbesc despre frumusetea ce m-a inconjurat de cum am pasit pentru prima oara pe pamantul Macedoniei. Spun al Macedoniei, fara alte adaugiri pentru ca ma numar printre aceia care cred ca acest nume apartine exclusiv spiritualitatii grecesti, neluand in seama speculatiile geografiei politice.

           Din amurg si pana tarziu, catre dimineata, este vremea la care poti iesi sa-i admiri pe acesti oameni frumosi, grecii, in toata splendoarea lor. Tinere cu ten masliniu si ochi migdalati, asa cum trebuie sa fi fost si Elena cea care l-a facut pe Paris, Printul Troiei sa-si piarda mintile, iar pe batranul Priam cetatea, se plimba vesele pe aleile parcului din vecinatatea Turnului Alb. Nimic ostentativ, totul natural si de o frumusete ce iti taie respiratia.  Adolescenti volubili, zvelti si aratosi, isi insotesc discutiile aprinse cu gesturi largi si cu zambete si mai largi, gata oricand sa-ti dea o mana ajutor, daca te pierzi, ori daca vrei sa afli unde este un anume muzeu, o galerie de arta, ori, de ce nu, o anumita terasa, pe care cineva din tara ti-a recomandat-o. Pe faleza ce margineste Golful Thermaikos, tineri, copii de-abia deslusind cararea catre pubertate, isi  proclama dreptul de a descoperi primele semne ale iubirii, iar generatiile nascute inaintea lor ii privesc zambind  melancolic, amintindu-si probabil cum li s-a intamplat si lor cu ani in urma. Oameni de toate varstele isi exerseaza aptitudini sociale in alte parti de lume uitate, comunicarea interumana simpla, fara artificii si fara fatarnicie.  Terasele sunt ticsite si atmosfera este destinsa, vesela chiar, de o veselie  molipsitoare. Chiar credeti ca toti acesti oameni nu stiu nimic despre situatia economica, chiar niciunul dintre cei pe care i-am vazut nu se zbate, ori nu munceste din greu pentru a pune o paine pe masa? Mi-e greu sa cred! Cred, mai degraba ca, in intelepciunea lor lasata mostenire de Minerva, au inteles ca, pe langa toate cele de trebuinta, ori inchipuit de trebuinta, sunt datori sa isi traiasca viata, pentru ca viata nu are nici reluari, nici opriri ale timpului… Fie ca o traiesti, fie ca o irosesti, trece. Aceasta a fost ceea ce am indragit cel mai mult in zilele de intoarcere la propria mea fire, departe de tot ceea ce inseamna grija si temere pentru pasul urmator. Daca vreodata voi ajunge din nou cetatea ce poarta numele fiicei lui Filip al II lea, Thessalonike, sa stiti dorul de acesti oameni frumosi m-a adus inapoi, si dorul de mine insumi, asa cum am visat odata, demult ca voi fi.

          Iubitii mei frati intru visare, daca  prozaicul cotidian va incerca sa ucida farama de lirism ce se ascunde in fiecare dintre noi, mergeti in Grecia si reinvatati lectia bucuriilor, lectia bucuriilor marunte, cum imi spune cineva drag sufletului meu. Luati cu voi pe cineva a carui inima bate in acelasi ritm cu inima voastra, pentru ca nu-i bucurie deplina aceea pe care nu o impartasiti. Priviti acesti oameni frumosi si incercati sa traiti bucuria lor de a fi… Cu un dram de noroc, s-ar putea chiar sa va molipsiti de frumusetea lor.

          Reinvatati sa va tineti de mana, sa va priviti in ochi, reinvatati sa va bucurati de acest dar unic, ce l-am primit de la cei ce ne-au dat nume, viata!

Festivalul Romanesc – 2012 Roseville, California

                  In cateva randuri, dar nicio data indeajuns am povestit atat in mediul virtual, cat si pe alte cai, despre oamenii fara pereche care compun comunitatea noastra, a romanilor din Nordul Californiei. Fara a fi cu nimic mai presus, dar nici mai prejos decat semenii de alta semintie primiti cu bratele deschise in aceasta casa noua departe de casa, ne ducem traiul asa cum ne-a fost harazit de pronia cereasca. Ne bucuram de fiecare rasarit de soare si multumim Celui de Sus in fiecare seara pentru inca o zi in care am putut ramane oameni, in care am putut sa ne iubim amintirile si sa ne cultivam sperantele pentru maine.  

                  Imbratisam cu recunostinta sansa de a trai sub semnul unei linisti sufletesti pe care multi dintre fratii nostri din tara de obarsie doar o viseaza. Atat cat se poate, si chezas ma pun ca se poate indeajuns, incercam sa traim curat, cu demnitate, asa cum si cei dragi ramasi acasa merita sa traiasca.  Pe cat ne duce puterea trupului, ori a mintii, ne invrednicim sa punem pe masa in fiecare zi painea cea spre fiinta. Nu ne priveste nimeni cu neincredere, ori cu patima, nu suntem la cheremul nimanui si nici nu trebuie sa ne caciulim pe la curtile alesilor sortii.  Suntem egali noua insine si tuturor celorlalti.

                  Si totusi, nimic nu poate sa astearna uitarea peste locurile in care am vazut lumina zilei si peste limba in care ni s-au cantat cantecele de leagan. Bogatia noastra cea mai de pret este apartenenta la neamul romanesc si, ori de cate ori avem ocazia, iar daca nu avem aceasta ocazie o cream, ne afirmam cu mandrie identitatea. Nu ostentativ, nu spre manierea ori intristarea cuiva, ci doar pentru ca asa intelegem noi sa fim, pentru ca nu-i pacat mai mare in fata neamului tau si in fata tuturor neamurilor decat sa dai cu securea uitarii la radacina copacului al carui ram ai fost ursit a fi. 

                  An de an, ne adunam laolalta sa ne cinstim sarbatorile de capatai, sa gustam din bucatele care ne-au dedulcit copilaria sa sorbim din licorile care-au intremat trupurile celor ce ne-au dat nume, sa privim ori sa ne prindem in horele pe care si dupa ani si ani de trai departe de obarsie inca le mai visam invartite pe ulitele satului natal.

                 Un astfel de prilej va fi in mai putin de trei saptamani, pe 29 septembrie, cand ne vom intalni la Festivalul Romanesc.  De zece ani, un grup de frati de-ai nostri poarta de grija ca aceasta manifestare sa ne bucure sufletele. Vor fi acolo si ne vor incanta cu glasurile lor fara pereche Augustin Lazar si Abigail Budac, vom putea admira noua generatie de dansatori a Grupului Tezaur din Sacramento; arta populara si cartea romaneasca vor fi prezente, de asemenea la festival.  Ar mai fi de enumerat si alte elemente de interes si atractie pe care ar fi pacat sa le pierdeti. Va las placerea de a le descoperi.

                 Iar daca hrana sufleteasca nu-i de-ajuns, si este normal sa fie asa, vom putea sa ne bucuram si papilele gustative cu delicatesuri “ca la mama acasa”… spuneti-mi cine stramba din nas la auzul cuvantului magic “sarmalute”. Multi dintre noi si-au anuntat deja prezenta la acest festin al spiritului national. Ca in fiecare an, vom aduce alaturi si prieteni de alt neam, pentru ca bucuria-i cu atat mai mare atunci cand este impartasita.

                   Nu va exista vreo disputa in legatura cu altarele la care ne inchinam ori cui dam votul, ori daca il dam sau nu. Diferentele dintre noi palesc atunci cand faptul ca suntem vlastare de suflet romanesc este pus in prim plan.

                   Daca toate acestea va vor determina sa ajungeti in dupa amiaza zilei de 29 septembrie in Royer Park din Roseville ne vom bucura impreuna si, in toiul petrecerii, ori chiar si mai catre seara, sunt sigur ca veti avea un gand bun pentru Ruxandra Vidu, pentru Katica Got si pentru toti ceilalti, apropiati ai Centrului Comunitatii Romane din Sacramento, care au pus si dragoste si sudoare si ore de munca in slujba reusitei acestui festival. Cei care inca n-ati trait aceasta bucurie, sunteti asteptati negresit… in inimile noastre este loc pentru toti pentru ca nu-i strangere de mana care sa te bucure mai mult decat imbratisarea fratelui.

  •  Eveniment: Festivalul Romanesc
  • Locatie: Royer Park, Roseville, CA
  • Data si Ora: 29 Septembrie 2012 (12:00 pm – 07:00 pm )

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • May 2020
    M T W T F S S
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,369 Calatori virtuali
  • Free counters!