La o margine de suflet…

amurg de toamna

Se asezase tristetea pe ramul sperantei, de pe care visele se scuturau, unul cate unul, picaturi de lacrima tacuta in somnul trairii. Din colbul amintirilor, chemari ale bucuriilor apuse abia de mai razbateau prin perdeaua de deznadejde si noaptea era incarcata de mirosuri de spaima… Trecuse o vesnicie de la ultimul zambet si sufletul razvratit impotriva refuzului bucuriei, isi cauta alinarea in dureri invatate demult, de dinaintea rasaritului cel de pe urma. Pluteau in vazduh parfumuri de sfarsit de lume si dor de nefiinta si mi-am ridicat privirea spre cer, implorandu-L pe Cel Care Stie… “Doamne, nu-mi sfasia rasaritul tarziu cu cizma destinului!”… Cand m-am trezit, hergheliile dorintei scapasera din stransoarea temerii si ma chemau pe tapsanul zilei ce nu apucase inca sa se nasca…

Bantuit…

 

casa parasita

        “Opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea” – Lucian Blaga

                        Se lasa seara peste intinderile nesfarsite ale Texasului si peste gandurile ce ma napadesc de-a valma, in noaptea in care, din toate lacasele sfinte ale romanilor se aude chemarea “Veniti de luati lumina”. Ca in mult prea multe alte randuri, sarbatoarea Invierii Mantuitorului ma gaseste ratacind pe drumul fara sfarsit, ori catre sfarsit. Bucuriilor ce mi le aduceau sarbatorile, de la o vreme, le iau locul dorurile, ori amintirile dragi, dintr-un paradis pierdut.

                         Mi-e dor de mirosul de cozonaci si de veselia copiilor pe ulitele satului, cu oua rosii in manutele lor, doar oleaca mai maricele decat pretioasele semne purpurii ale Sfintelor Pasti. Mi-e dor de tata, si de clinchetul paharelor la masa imbelsugata, unde era loc pentru noi toti, de aproape, ori veniti de departe. Timpuri apuse ma bantuie si ma intreaba de ce mi-am irosit anii. Mi-e dor de cei plecati si de cei ce vor ramane, dupa plecarea mea. Chiar de-as putea aduce inapoi acele vremuri, din piept, inima imi spune ca mult prea mult mi-am inveninat viata , pentru a ma mai putea bucura vreodata de ceea ce a ramas doar o amintire.  

                        De-a lungul si de-a latul fiintei, uneori chiar piezis, mi se strecoara cu ticalosie umbre ale indoielii, ce ar trebui sa nu mi se mai arate. Muncit de propriile-mi neputinte, gasesc suflete dragi, vinovate de nalucirile mele si stiu ca banuielile nemeritate dor, asa cum si pe mine m-ar durea neincrederea lor. Ma trezesc in zori, muncit de temeri si  adorm bantuit de nelinisti, un somn strafulgerat de amintiri din iadul din care am fost ridicat, cu o strangere de mana si cu o privire in ochi, calda si sincera. Schimonosit de durerea pe care singur mi-o daruiesc cu generozitate, schimonosesc chipuri calde in inchipuiri de cosmar.

                         Iarta-ma, Doamne, pentru tristetea ce ma bantuie in aceasta zi, in care intreaga fire ar trebui sa se bucure! Si voua, tuturor celor pe care va iubesc, dar nu am stiut nicicand sa o arat, in genunchi va cer iertare. Sa va fie tuturor viata ferita de naluciri si sa nu fiti nicicand bantuiti de viermele indoielii, care ucide suflete si lasa pe lume trupuri umblatoare.

Hristos a inviat!

Franturi de vesnicie…

mar inflorit

                   Am lasat, nu intamplator sa treaca pe langa mine cateva momente din existenta noastra, fara a le acorda atentia de care altadata se bucurau. Le-am lasat sa se strecoare discret intre amintiri, stiind ca multi alti iubitori ai cuvantului se vor apleca asupra lor, poate cu mult mai multa pricepere. Am hotarat, intr-un moment de iluminare, in care am inteles ca nu foloseste nimanui zugravirea desertaciunilor cotidiene, ca imi este mult mai bine, in primul rand mie insumi, si mai apoi, poate si altora, sa-mi pun gandurile in cuvinte, pe cat se poate, sa ma impart semenilor ce ar dori sa-mi cunoasca framantarile, atatea cate sunt, bucuriile, atatea cate mi-au ramas si sperantele, atatea cate nu s-au vandut deznadejdii, sa daruiesc fratilor mei intru visare, bucati neslefuite de traire.

                   Asemeni evreilor din diaspora, care isi insotesc fiecare sarbatoare a Pessah-ului cu urarea-promisiune “la anul, la Ierusalim”,  traiesc visul ca, macar in ceasurile de capatai ale fiintei mele, sa ma alatur celor dragi, bucurandu-ma, asa cum doar acasa am stiut sa o fac, de binecuvantarea iubirii aproapelui. Sunt multi ani, mult prea multi, de cand imi spun ca bucuriile sufletului mai pot astepta, ca inca mai am vreme de pierdut pe coclauri, ca inca nu a sosit vremea sa mangai iarba verde de acasa. Jumatatea de secol ce s-a scurs de cand am dat lumii de veste ca ma alatur traitorilor ei, ma face sa ma aplec cu mai mare grija asupra celor ce trebuie facute intr-o viata de om, pentru a se numi o viata implinita. Cautand printre tomurile ce scot la lumina ce inseamna a trai intru implinire, am inteles ca mai de pret decat orice altceva pe lume este sa-ti lasi inima sa-ti aleaga calea. Nu exista “mai tarziu”, si nici “alta data” atunci cand sufletul iti cere ceva la care a tanjit aproape o jumatate de veac.

                  Sarbatorile de la cumpana anilor m-au gasit de data aceasta acolo unde imi salasuiesc gandurile, alaturi de cei ce-mi sunt dragi  si multumit ca am avut indrazneala sa ma adun, macar pentru o vreme, de pe drumurile fara sfarsit, drumuri ce nu duc altundeva decat la poarta intrarii in neant. Am dat la o parte chemarile realului si mi-am daruit un dram din ceea ce nicicand nu am incetat sa caut,  nici chiar atunci cand nu mai credeam ca exista un liman la care imi pot gasi linistea gandului si bucuria de fiecare zi. M-am bucurat de creanga de mar ce a inflorit la doi pasi de iarna firii si mi-am jurat s-o port cu mine pana in ultima clipa a trecerii mele prin lume.

                  De la fereastra sufletului privesc cu dragoste aceasta creanga de mar inflorita intre nametii existentei, si chiar daca clipele in care mi se ingaduie sa ma imbat de aromele-i divine devin din ce in ce mai rare, din ce in ce mai scurte, de ce mi-e dat mai putin sa-i mangai cu privirea delicatele-i petale sfidandu-mi amurgul, de aceea imi intaresc convingerea ca fara aceasta bucurie tarzie, viata mea ar fi fost doar o irosire a darului divin. Din cand in cand, gardianul destinului ma invredniceste cu iesiri din cenusiul cotidian, lasandu-ma sa mangai aceasta creanga de vis, sa-i imbratisez mugurii si sa-i sarut coroana din care izvorasc bucuriile vietii.  Intors pe taramul nimanui si-al tuturor, ma macina dorul de acea frantura de vesnicie ce mi-a daruit-o Craciunul trecut. Mi-e dor, si mi-e bine, pentru ca acum stiu de ce mi-a fost dor dintotdeauna…

Craciun Pribeag…

Winter storm hits Missouri

                   Peste culmile inzapezite ale Muntilor Stancosi, prima raza de soare vesteste sfarsitul hegemoniei intunericului, al umbrelor si gerului aspru. Cati ani au trecut oare de cand am primit ultima oara  colindatorii veniti sa vesteasca Nasterea Mantuitorului? De buna seama, trebuie sa fie multi, de vreme ce nu-mi mai amintesc cand s-a intamplat, daca s-a intamplat vreodata, sau nu-i decat o scornire a mintii mele plecate in cautarea bucuriilor netraite. Si totusi, cred ca s-a intamplat aievea, pentru ca aud si acum glasurile lor zglobii.

                  Este ceasul la care noi, beduinii moderni ai desertului de nea,  iesim zgribuliti din custile noastre metalice, adulmecand libertatea. Ger napraznic noaptea trecuta… Ne salutam unii pe altii cu “Merry Christmas” , chiar daca daca in sufletele noastre urarea suna in multe alte limbi ale pamantului… Vrem sa ne fim aproape unii altora, sa ne tinem loc unii altora de cei care ni se arata in amintirile despre Craciunul anilor copilariei, sa ne mintim ca nu suntem singuri intr-o lume care nu ne apartine…

                 Din nou ma prinde Craciunul pe drumuri, pribeag fara de tinta, colindator pe la curtile altora, cele mai multe cu portile zavorate. Ma intrebati de ce n-am mers acasa. Unde-i acasa? Chiar nu are nicio importanta daca ma aflu la o margine de drum, ori intr-o casa de om. Locul drag inimii mele in care m-as vindeca de toate dorurile aproape ca nu mai exista… Locul acela nu-i pe acest taram, nu-i pe acest tarm, ci la celalalt capat de lume… Un tarm prea indepartat! La multi ani tuturor; va iubesc!

           

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • May 2020
    M T W T F S S
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,369 Calatori virtuali
  • Free counters!