Bantuit…

 

casa parasita

        “Opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea” – Lucian Blaga

                        Se lasa seara peste intinderile nesfarsite ale Texasului si peste gandurile ce ma napadesc de-a valma, in noaptea in care, din toate lacasele sfinte ale romanilor se aude chemarea “Veniti de luati lumina”. Ca in mult prea multe alte randuri, sarbatoarea Invierii Mantuitorului ma gaseste ratacind pe drumul fara sfarsit, ori catre sfarsit. Bucuriilor ce mi le aduceau sarbatorile, de la o vreme, le iau locul dorurile, ori amintirile dragi, dintr-un paradis pierdut.

                         Mi-e dor de mirosul de cozonaci si de veselia copiilor pe ulitele satului, cu oua rosii in manutele lor, doar oleaca mai maricele decat pretioasele semne purpurii ale Sfintelor Pasti. Mi-e dor de tata, si de clinchetul paharelor la masa imbelsugata, unde era loc pentru noi toti, de aproape, ori veniti de departe. Timpuri apuse ma bantuie si ma intreaba de ce mi-am irosit anii. Mi-e dor de cei plecati si de cei ce vor ramane, dupa plecarea mea. Chiar de-as putea aduce inapoi acele vremuri, din piept, inima imi spune ca mult prea mult mi-am inveninat viata , pentru a ma mai putea bucura vreodata de ceea ce a ramas doar o amintire.  

                        De-a lungul si de-a latul fiintei, uneori chiar piezis, mi se strecoara cu ticalosie umbre ale indoielii, ce ar trebui sa nu mi se mai arate. Muncit de propriile-mi neputinte, gasesc suflete dragi, vinovate de nalucirile mele si stiu ca banuielile nemeritate dor, asa cum si pe mine m-ar durea neincrederea lor. Ma trezesc in zori, muncit de temeri si  adorm bantuit de nelinisti, un somn strafulgerat de amintiri din iadul din care am fost ridicat, cu o strangere de mana si cu o privire in ochi, calda si sincera. Schimonosit de durerea pe care singur mi-o daruiesc cu generozitate, schimonosesc chipuri calde in inchipuiri de cosmar.

                         Iarta-ma, Doamne, pentru tristetea ce ma bantuie in aceasta zi, in care intreaga fire ar trebui sa se bucure! Si voua, tuturor celor pe care va iubesc, dar nu am stiut nicicand sa o arat, in genunchi va cer iertare. Sa va fie tuturor viata ferita de naluciri si sa nu fiti nicicand bantuiti de viermele indoielii, care ucide suflete si lasa pe lume trupuri umblatoare.

Hristos a inviat!

Craciun Pribeag…

Winter storm hits Missouri

                   Peste culmile inzapezite ale Muntilor Stancosi, prima raza de soare vesteste sfarsitul hegemoniei intunericului, al umbrelor si gerului aspru. Cati ani au trecut oare de cand am primit ultima oara  colindatorii veniti sa vesteasca Nasterea Mantuitorului? De buna seama, trebuie sa fie multi, de vreme ce nu-mi mai amintesc cand s-a intamplat, daca s-a intamplat vreodata, sau nu-i decat o scornire a mintii mele plecate in cautarea bucuriilor netraite. Si totusi, cred ca s-a intamplat aievea, pentru ca aud si acum glasurile lor zglobii.

                  Este ceasul la care noi, beduinii moderni ai desertului de nea,  iesim zgribuliti din custile noastre metalice, adulmecand libertatea. Ger napraznic noaptea trecuta… Ne salutam unii pe altii cu “Merry Christmas” , chiar daca daca in sufletele noastre urarea suna in multe alte limbi ale pamantului… Vrem sa ne fim aproape unii altora, sa ne tinem loc unii altora de cei care ni se arata in amintirile despre Craciunul anilor copilariei, sa ne mintim ca nu suntem singuri intr-o lume care nu ne apartine…

                 Din nou ma prinde Craciunul pe drumuri, pribeag fara de tinta, colindator pe la curtile altora, cele mai multe cu portile zavorate. Ma intrebati de ce n-am mers acasa. Unde-i acasa? Chiar nu are nicio importanta daca ma aflu la o margine de drum, ori intr-o casa de om. Locul drag inimii mele in care m-as vindeca de toate dorurile aproape ca nu mai exista… Locul acela nu-i pe acest taram, nu-i pe acest tarm, ci la celalalt capat de lume… Un tarm prea indepartat! La multi ani tuturor; va iubesc!

           

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • February 2020
    M T W T F S S
    « Sep    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    242526272829  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,336 Calatori virtuali
  • Free counters!