Despre Grecia, din nou… si despre oameni frumosi

030Thessaloniki; Bustul Amiralului Votsis strajuind Turnul Alb

            Scriam candva, pe cand dragostea mea pentru nepretuitele daruri ale culturii eline era doar un sentiment nascut din lecturi si din povestirile celor ce calcasera pamantul binecuvantat al Eladei, ca ma blestem sa nu-mi gasesc odihna pana ce soarele cald al Marii Egee nu-mi va mangaia fata. Dupa atatia ani in care mi-am tot spus “alta data”, vara aceasta mi-a daruit ceea ce am visat de atata vreme, cateva clipe cat o eternitate, intr-unul dintre nenumaratele locuri din Grecia, in care te poti regasi pe tine insuti, cautand la radacina spiritualitatii omenesti.

         Thessaloniki m-a intampinat cu soarele surazand in ferestre, cu oameni frumosi, de o frumusete care trece si dincolo de aspectul exterior si cu nenumarate locuri in care ne putem compara nimicnicia contemporana cu gloria vremurilor apuse. Nu voi lasa analfabetismul meu arheologic sa se dea in stamba, povestind despre Turnul Alb, emblema orasului, despre Catedrala Sfantul Dimitrie, despre Palatul lui Galeriu, imparatul in venele caruia curgea sange dac, ori despre oricare alt lacas ce face mandria acestui oras mirific. Nu ma voi avanta in elogii aduse trecutului acestui taram binecuvantat; pentru toate acestea, slava Domnului, existand mii de tomuri scrise, in toate limbile pamantului, de cei infinit mai priceputi decat mine.  Ca un culegator al comorilor sufletesti ce altii le risipesc cu darnicie, am sa va vorbesc despre frumusetea ce m-a inconjurat de cum am pasit pentru prima oara pe pamantul Macedoniei. Spun al Macedoniei, fara alte adaugiri pentru ca ma numar printre aceia care cred ca acest nume apartine exclusiv spiritualitatii grecesti, neluand in seama speculatiile geografiei politice.

           Din amurg si pana tarziu, catre dimineata, este vremea la care poti iesi sa-i admiri pe acesti oameni frumosi, grecii, in toata splendoarea lor. Tinere cu ten masliniu si ochi migdalati, asa cum trebuie sa fi fost si Elena cea care l-a facut pe Paris, Printul Troiei sa-si piarda mintile, iar pe batranul Priam cetatea, se plimba vesele pe aleile parcului din vecinatatea Turnului Alb. Nimic ostentativ, totul natural si de o frumusete ce iti taie respiratia.  Adolescenti volubili, zvelti si aratosi, isi insotesc discutiile aprinse cu gesturi largi si cu zambete si mai largi, gata oricand sa-ti dea o mana ajutor, daca te pierzi, ori daca vrei sa afli unde este un anume muzeu, o galerie de arta, ori, de ce nu, o anumita terasa, pe care cineva din tara ti-a recomandat-o. Pe faleza ce margineste Golful Thermaikos, tineri, copii de-abia deslusind cararea catre pubertate, isi  proclama dreptul de a descoperi primele semne ale iubirii, iar generatiile nascute inaintea lor ii privesc zambind  melancolic, amintindu-si probabil cum li s-a intamplat si lor cu ani in urma. Oameni de toate varstele isi exerseaza aptitudini sociale in alte parti de lume uitate, comunicarea interumana simpla, fara artificii si fara fatarnicie.  Terasele sunt ticsite si atmosfera este destinsa, vesela chiar, de o veselie  molipsitoare. Chiar credeti ca toti acesti oameni nu stiu nimic despre situatia economica, chiar niciunul dintre cei pe care i-am vazut nu se zbate, ori nu munceste din greu pentru a pune o paine pe masa? Mi-e greu sa cred! Cred, mai degraba ca, in intelepciunea lor lasata mostenire de Minerva, au inteles ca, pe langa toate cele de trebuinta, ori inchipuit de trebuinta, sunt datori sa isi traiasca viata, pentru ca viata nu are nici reluari, nici opriri ale timpului… Fie ca o traiesti, fie ca o irosesti, trece. Aceasta a fost ceea ce am indragit cel mai mult in zilele de intoarcere la propria mea fire, departe de tot ceea ce inseamna grija si temere pentru pasul urmator. Daca vreodata voi ajunge din nou cetatea ce poarta numele fiicei lui Filip al II lea, Thessalonike, sa stiti dorul de acesti oameni frumosi m-a adus inapoi, si dorul de mine insumi, asa cum am visat odata, demult ca voi fi.

          Iubitii mei frati intru visare, daca  prozaicul cotidian va incerca sa ucida farama de lirism ce se ascunde in fiecare dintre noi, mergeti in Grecia si reinvatati lectia bucuriilor, lectia bucuriilor marunte, cum imi spune cineva drag sufletului meu. Luati cu voi pe cineva a carui inima bate in acelasi ritm cu inima voastra, pentru ca nu-i bucurie deplina aceea pe care nu o impartasiti. Priviti acesti oameni frumosi si incercati sa traiti bucuria lor de a fi… Cu un dram de noroc, s-ar putea chiar sa va molipsiti de frumusetea lor.

          Reinvatati sa va tineti de mana, sa va priviti in ochi, reinvatati sa va bucurati de acest dar unic, ce l-am primit de la cei ce ne-au dat nume, viata!

Din inima, pentru Grecia!

Sursa foto: Wikipedia.org

           Mi-a fost dat sa descopar Grecia cu inima pe la opt, noua ani, cand tata mi-a daruit de Craciun cartea  “Legendele Olimpului”. As putea spune ca a fost dragoste la prima vedere. In serile lungi, in care viscolul suiera pe la ferestre si focul trosnea vesel in vatra sobei de pamant, eu ma preumblam cu tanarul pastor Paris pe costisele si imasurile Olimpului. De fata am fost cand i-a fost dat sa aleaga pe cea mai frumoasa dintre zeite. M-am suparat nespus cand Afrodita a trebuit sa-i devina soata lui Hefaistos si m-au revoltat intrigile nesuferitei Hera.   

            Acesta a fost doar inceputul… dupa o vreme, Homer mi-a batut la usa, povestindu-mi despre viteazul Achile, despre Castor si Polux, despre frumusetea fara de pereche a Elenei din Troia si despre tristetea fara margini a batranului rege Priam. I-am indragit pe toti deopotriva si fara sa-mi dau seama, am inceput sa indragesc aceasta tara. Asemeni legendarului Ulise, ratacit pe drumul de intoarcere spre casa, de ani de zile caut o cale sa-i sarut tarmul binecuvantat, macar o data in viata. Si ma blestem sa nu-mi gasesc odihna pana ce soarele cald al Marii Egee nu-mi va mangaia fata. Chiar si dupa atata amar de vreme, Grecia a ramas tara la care visez cel mai mult, dupa icoana sfanta a fiintei mele, Romania.   

            Ii iubesc pe greci pentru ca se inchina in aceleasi biserici ca si noi, romanii, nu pe stadioane si nici in Mall-uri. Spun acelasi Crez si pastreaza, ca si noi Dreapta Credinta (Ortos Doxa), asa cum este scrisa in Carte (Biblos). Ii iubesc pe greci pentru ca, asa imperfecta cum este, perfectibila insa, oranduirea in care traim, in care poporul ar trebui sa detina puterea (Demos Kratos) a fost fundamentata de ei. Ii iubesc pe greci pentru ca academicienii lumii isi trag obarsia din scoala deschisa de Platon in gradina lui Akademos; la fel si Academiile.

            Tomuri s-ar putea scrie  cu miile, cu sutele de mii, despre ceea ce lumea intreaga a mostenit de la greci. Nu incetez sa ma minunez cat de mult datoram cu totii acestui neam fara seaman si ce primesc locuitorii Eladei din partea trufasului Apus, parte de lume care se inchina cu precadere banului. Si pentru  ca umilirea acestor martiri sa fie deplina, zi de zi se spun pe seama lor cele mai mari neadevaruri. Din fericire suntem multi care stim ce inseamna Grecia, dincolo de ceea ce camatarii  mondiali incearca sa ne faca sa credem.

            Grecia nu-i adunatura de zaltati care vor sa arunce in strada imigrantii bolnavi din spitalele Atenei, Grecia este omul care iti intinde mana, te priveste in ochi si-ti spune “Καλώς ήρθατε στο σπίτι μου!”, dupa care te pofteste la masa. Grecia este superbul Sirtaki, despre care Anhony Quinn spunea ca “este viata insasi”. Grecia sunt maslinii saditi de bunici spre folosul nepotilor. De-ar fi sa fie doar Muntele Sfant, unde calugarii se roaga pentru pacea intregii firi, si tot ne-ar fi de ajuns sa iubim acest taram binecuvantat.

            Grecia nu-i Venzelinos, nici Papandreu, nici macar Antonis Samaras. Grecia este tara oamenilor simpli, precum prietenii mei din Farsala Thessaliei, care nu au timp sa-si traga sufletul de-atatea griji si-atatea intrebari despre ce va aduce ziua de maine. Grecia este bunul meu prieten Spiros, cu care am impartit o pita si-un pahar de ouzo, dimineata la 4, dupa o noapte de munca. Spiros, cel care totdeauna mi-a spus “we both came from the most beautiful part of the world, and we are so very much alike!” Spiros, ai carui copii ma intreaba din cand in cand “are you sure you’re not a Greek?”, iar tatal lor completeaza: “they don’t understand!” Aceasta-i Grecia de a carei umilire imi vine sa ma intind cu fata la pamant si sa urlu de durere.  Aceasta este Grecia pentru care mi-as pune si sufletul zalog. Si chiar de-ar fi cu sa platesc cu sange dragostea ce le-o port si libertatea tarii lor, maica mea, Romania nu se va mania, pentru ca de la ea am invatat sa le fiu alaturi pana la capat celor curati, celor cu suflet mare, celor cu inima deschisa, celor batuti de soarta, dar nicio data infranti.

Peste ani, cand nimeni nu-si va mai aminti cine a fost Angela Merkel, copiii planetei inca vor invata despre inflorirea fara seaman a Atenei in vremea lui Pericle.

 Ζήτω η Ελλάδα!

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • February 2020
    M T W T F S S
    « Sep    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    242526272829  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,336 Calatori virtuali
  • Free counters!