In Amurg…

Il Guercino

 Guercino – San Paolo

                   Perdele de plumb imi coboara in amurg, peste privirile ce au incercat sa prinda un strop din sclipirea soarelui, intr-o toamna pe care amintirea primaverii mi-a daruit-o bogata. Ani de zile, drumul mi-a parut fara de sfarsit si “nu credeam sa-nvat…” ceea ce cu totii, intr-o buna zi invatam. Viata mi-a daruit un drum sinuos, serpuind printre muntii sperantei si haurile dezamagirii, am privit rasaritul bucuriei si apusul implinirii, am trecut prin vai ale plangerii si mi-am odihnit gandul in poieni insorite ale iubirii.

                   A fost o calatorie pe care uneori am ales-o, alteori am lasat-o sa ma aleaga. Mi-am spus ca mi-e bine atunci cand mi-a fost rau si n-am stiut cat de bine imi era cand raul se salasuise in gandurile mele. Am ras si am plans, am tradat, am fost tradat, mi-am vandut sufletul si am cumparat suflete, pentru cauze care, de cele mai multe ori, mi-au fost straine.

                  Am daruit bucurie si am daruit, deopotriva, lacrimi celor pe care am vrut sa-i pastrez in inima, cu atata ardoare, incat inimii i-au crescut zabrele, printre care, cei mai multi au evadat din stransoarea unei iubiri sufocante. Se zaresc portile prin care voi trece, daruindu-va tuturor libertatea de ma uita. Nu, nu ma tem si nici nu incerc sa domolesc pasul… Am stiut mereu ca nu exista calatorie fara sfarsit…

                 In amurg, vreau doar sa va spun tuturor ca nu am vrut sa va imputinez bucuria vietii, ci am visat sa daruiesc bucurie. Bucurati-va ca imi voi duce drumul pana la capat, nefiind purtat pe bratele milei. Voi trece prin poarta daurita cu inima incarcata de iubire pentru tot ce mi-a fost dat sa traiesc…

                 Va iubesc, dragii mei, pe toti cei cu care mi-am impartit timpul daruit de blanda ursita

 

Primavara Sufletelor Noastre

Yellow-roses

              Va stiu de dinainte de a ma sti pe mine insumi, asa cum fiecare dintre noi va stie. Nou venit in viata, inainte sa simt ca sunt, am simtit ca vreau. V-am simtit stirpea nobila o data cu linistea traita la sanul mamei si cu primele nopti in care v-am alungat somnul. Va stiu de cand imi indreptam primii pasi catre doua brate intinse la auzul cuvintelor magice “hai la mama!”. Va stiu din serile in care, dupa o zi de munca, de multe ori la lumina palida a lampii cu gaz, imi deschideati portile universului mirific al zanelor si fetilor frumosi, va stiu din ziua in care, de mana cu voi, am pasit speriat pentru prima oara pe poarta scolii.

              Va stiu de cand mana firava a invatatoarei mele mi-a cuprins mana  si a calauzit-o intru primele linioare si bastonase, catre alfabet si mai apoi catre cuvantul scris. Va stiu din vremea in care cantam impreuna, din vremea in care am invatat prima poezie si din vremea in care am scris prima poezie. V-ati bucurat alaturi de mine cu fiecare pas catre omul care aveam sa devin si v-au intristat delasarile, esecurile si, mai ales renuntarile mele .

            Va stiu de cand am pus pentru prima oara in causul palmei un vis si lumea mi s-a parut dintr-o data a-mi apartine cu toate frumusetile ei. Va stiu de la primele soapte in intuneric si de la prima bataie naravasa a inimii descoperind fiorul unic al primului sarut. Va stiu de cand am deprins taina trairii in doi si de la prima tradare. Va stiu din ziua in care mi-am calcat juramintele si din anii in care mi-am regretat nechibzuinta.

            Va stiu de cand ii luam pe Paler, si pe Blaga, si pe Arghezi drept martori, inchizitori si avocati ai trairilor noastre. Va stiu de cand am descoperit o privire calda chemandu-ma la tarm, dupa ani de rataciri prin oceanul singuratatii. Va stiu de cand am aflat ca exista un timp pentru toate, inclusiv un timp al iertarii propriilor rataciri. Va stiu de cand am inteles ca viata este un dar divin si, daca nu o traim cu bucurie, Cel care ne-a daruit-o se va mahni. Tot ceea ce sunt va datorez voua si numai eu sunt de vina pentru tot ceea ce as fi putut sa fiu si nu am devenit. Va stiu de la inceputuri si tot de atunci va iubesc. Ramaneti asa cum va stiu, Doamnelor, primavara sufletelor noastre. La multi ani!

Redundant

Constantin Brancusi: Poarta Sarutului

                             …Imi spuneti ca sunt redundant.Iar eu va spun, cum altfel, daca nu in mod repetat, ca nu-i bai, chiar imi place sa fiu asa. Sunt lucruri care trebuie repetate la nesfarsit, fie pentru a lamuri o audienta carcotasa, fie pentru a arata ca, in anumite privinte, nimic nu s-a schimbat. Spre exemplificare, cei care-si spun “te iubesc” nu o fac doar o singura data si gata, problema fiind transata, n-ar avea rost repetarea acestor cuvinte, pe undeva poate demonetizate, si totusi, de neinlocuit atunci cand vine vorba de a exprima un sentiment nobil.

                            Te-ai intrebat, iubite cititor, cum ar fi oare daca mama ti-ar fi cantat in pruncie numai un cantec de leagan, doar o singura data?  Cum ar fi ca in intreaga ta viata sa primesti numai un sarut, ori doar o strangere de mana, ori un singur zambet? Cum ne-ar fi viata daca am fi binecuvantati doar cu un singur rasarit de soare, ori daca am avea parte doar de-o singura noapte instelata, cu luna plina? Bucuriile unice sunt neindestulatoare si cauta avid in mintea noastra motive sa se repete, iarasi si iarasi…

                            Doua sunt lucrurile care, cu siguranta, ni se intampla doar o singura data in viata… venirea pe lume si plecarea. In rest, suntem cu totii, intr-o masura mai mica, ori mai mare, o specie de redundanti. Si nici macar originali nu avem cum a fi, din moment ce suntem cu totii doar copii ale Creatorului si copii ai Acestuia.

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • February 2020
    M T W T F S S
    « Sep    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    242526272829  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,336 Calatori virtuali
  • Free counters!