Marea Adunare Nationala … a Ministrilor

parlamant

                        Carevasazica, dragii mei dragi compatrioti, o facurati si pe asta… Nu, nu o facuram, ca de data asta n-am bagat nici un biletel in cutia cu maimute din care sunt scosi parlamentarii. Am promis ca nu voi face acest lucru atata vreme cat nu traiesc in Romania; mi se pare logic si de bun simt ca soarta tarii sa fie hotarata de cei care pun umarul la bunastarea alesilor, prin taxe, impozite, ori chiar prin plocoane in vederea obtinerii contractelor banoase cu statul, sau a unor sentinte miloase pentru cei cazuti in ispita bagatului mainii in Caraiman.

                        Din cauza excesului de materie cenusie ce se prelinge pe scarile Palatului Parlamentului dinspre salile de sedinte in plen si pe sectiuni, infundand cu neuroni canalizarea respectivului stabiliment, Romania beneficiaza de un sistem electoral care v-a pus in carca una dintre cele mai numeroase institutii legislative ale lumii raportat la numarul de locuitori. O armata de paraziti lafaindu-se in carul la al carui jug trageti cu totii. Fiecare catun are cel putin un senator si cate doi deputati pe ulita, care mai de care mai Doctor in Drept, cu doctoratul luat pe la marile Universitati precum Minolta, Canon, ori Rank Xerox.

                       Pe langa juristi cu Licenta luata inaintea Bacalaureatului, ca era mai ieftina, ati mai ales o droaie de lautari, guristi, neveste si secretare sau/si amante ale acestor jivine, matroane si curve de lux, ori de consum popular. Aproape sase sute de vaccinati impotriva dormitului pe tambal. Ma intreb care tara europeana cu pretentii de civilizatie mai are deputati de Bujumbura, ori senatori de Nagorno Karabah.  Ma intreb la ce ne trebuiesc distinsele lor dosuri asezate maiestuos pe augustele scaune de sub cupola facerii de legi.  Bine, ultima intrebarea este oleaca retorica, pentru ca tot la nimic folosesc si ceilalti, chipurile reprezentanti ai alegatorilor care nu au emigrat inca. V-ati intrebat vreodata cum se face ca Statele Unite, cu o populatie de aproape douazeci de ori mai mare au un Congres mai putin numeros decat legislativul mioritic? Or fi ei chiar atat de scarbiti de democratie, incat nu le-a dat prin cap sa-si aleaga un senator de Dor Marunt, de Vascauti, ori macar de Istambul?

                       Si cum nu era de ajuns ca Romania s-a blagoslovit cu un parlament cat armata lui Kim Jong Un,  pe proaspat unsul premier l-a lovit gelozia. Cum indrazneste Legislativul sa fie mai numeros decat Executivul ? Asa gandind Doctoria Sa, Victor Ponta, se hotara sa rupa ministerele in feliute, ca sa ajunga la toata lumea, ca multi sunt musterii flamanzi si lunga a fost seceta in opozitie. Aveam un minister al soselelor, hai sa facem si unul al trotuarelor, din ministerul sanatatii sa rupem unul al bolii. Unde a pastorit un ministru al agriculturii, putem avea unul al semanatului si altul al culesului, plus zece cinspe secretari de stat cu udatul, cu plivitul si cu aracitul. Ministerul economiei s-ar putea sparge in economie la suprafata si in economia subterana, din ministerul muncii se poate desprinde unul nou nout al muncii la negru. Astfel, atenti la toti si la toate nevoile lor, vom invata mereu sa fim vesnic jumuliti de o plevusca al carei loc ar fi mai degraba la Palatul Jilava, nu la Palatul Victoria, sediul noii Mari Adunari Nationale a Ministrilor. Si pentru ca tot veni vorba de Doctorul Ponta, ma intreb daca, in eventualitatea in care Dumnezeul Doctoratelor ii va retrage stetoscopul, vom ramane singura tara din lume cu un prim ministru Felcer in Drept.  

Trompeta Perfecta

Timpul ramas pana la Conventia Nationala a PDL poate fi contabilizat in ore. Sampania este deja pusa la frapat, satarul a izbit deja greabanul vitelului cel gras si focurile de artificii au fost deja amplasate in pridvorul partidului.  Dupa cum am semnalat si cu alte prilejuri, in spatele aparentelor de competitie acerba, in spatele unui foarte bine organizat simulacru de exercitiu democratic se ascunde o banala reprezentatie a Teatrului National de Marionete Politice. Intr-o plicticoasa atmosfera de “vom face totul”, Emil Boc isi repeta in oglinda discursul de multumire “pentru increderea acordata”. Deja reales inca de cand s-a anuntat data reuniunii, presedintele in exercitiu al partidului prezidential se ia prea mult in serios, asa cum nimeni altcineva nu o face. Citeam deunazi o declaratie a acestuia prin care, cu o candoare de care nu l-as fi banuit, se declara mandru ca este o nuca mult prea tare pentru USD.   Susmentionata declaratie m-a trimis cu gandul la o vorba romaneasca, pe care nu stiu daca marioneta in cauza o cunoaste… in respectivul filon de intelepciune populara se spune ceva despre “daca nu-i fudul…”. Insignifiantul se viseaza un fel de David al vremurilor moderne caruia i s-a nazarit ca Goliatul opozitiei are cosmaruri cu Emil Boc si prastia lui necrutatoare. Oare chiar nu vede ca prezenta lui pe scena politica este cel mult hilara? Se pare ca nu. Alaturi de candidatul Paleologu, un romantic visator intr-o lume mult prea prozaica, Boc reprezinta latura umoristica a Conventiei Nationale a PDL. Singurul care ar fi putut crea probleme adversarilor politici ai democrat liberalilor este Vasile Blaga. Cu buldogul nu-i de joaca! Este un individ cu capul pe umeri, care gandeste cu propriul creier si care refuza manipularea. Atat opozantii guvernarii oranj, cat si Basescu si clica lui sunt constienti de asta. Nevoia de un caracter de plastilina la conducerea PDL l-a adus pe presedintele Romaniei de aceeasi parte a baricadei cu tandemul Ponta-Antonescu. Un individ direct si fara prea mult antrenament in arta persuasiunii, Traian Basescu a declarat fatis ca este de partea premierului in aceasta disputa. Fara ocolisuri, fara nuante, direct si la ora de maxima audienta, a prezentat si motivul pentru care are aceasta preferinta. Emil Boc ii este loial. Social democratii si liberalii au gasit o metoda mult mai eleganta si infinit mai eficienta sa-l scoata pe Vasile Blaga din carti. In nenumarate randuri si-au exprimat admiratia si sustinerea pentru fostul ministru de interne. Efectul a fost cel scontat. Laudat de adversari, Vasile Blaga a devenit in ochii poporului PDL un potential tradator. Punct ochit, punct lovit. Astfel, toata lumea pare multumita si nimeni nu are a se plange de absenta unei democratii reale in sanul partidului de guvernamant. Emil Boc ramane in continuare marioneta Cotrocenilor, pentru linistea papusarului.

Traian Basescu este un  abil politician si un manuitor la fel de maiastru al sforilor la capatul carora se afla minusculul personaj care ocupa fotoliul din capul mesei la Palatul Victoria. Basescu nu vrea sa scape PDL-ul din gheare; asa se explica ambitia de a-si pastra trompeta perfecta ca presedinte al partidului. Mai are neamuri si tutari de asezat in menajeria politica. Basescu este un altruist intr-o maniera de-a dreptul paradoxala si jenanta… a obtinut pentru sine tot ce se putea; grija lui se revarsa acum cu generozitate peste liota de slugi care s-ar putea duce de-a dura pe toboganul istoriei cand el nu va mai fi ce este, ori chiar mai mult decat atat.

Cutremur de Uniune Nationala

M-am ferit sa vorbesc despre tragedia care a lovit crunt Tara Soarelui Rasare din cel putin doua motive. Unul ar fi acela ca la fata locului s-au aflat si inca se mai afla profesionisti ai marilor agentii de presa . Sa incerc sa le iau cum s-ar spune painea de la gura ar echivala cu tentativa unui manelist de a ne incanta cu celebre arii din opere. Cu siguranta, cei nominalizati sa ia in aceste zile pulsul Japoniei sunt mai mult decat calificati sa ne ofere  detalii “de la sursa” despre durerea, spaimele, inca necontabilizatele pe de-a-ntregul pierderi de vieti omenesti  si despre  dezastrul economic provocat de cataclism. Nu numai atat au de aratat lumii intregi cei desemnati sa ne prezinte franturi din cotidianul nipon.  In tara unde simtul onoarei este mai presus de orice, iar tenacitatea locuitorilor acelor meleaguri nu are multi rivali sub soare, catastrofele, fie de origine naturala, fie create de mana omului atunci cand mintea o ia razna, nu sunt altceva decat noi examene de reconfirmare a unicitatii acestei natii.  Dupa groaza generata de miscarea telurica in sine si valul ucigas ce i-a urmat, spiritul samurailor, luptatori pana la capat impotriva inamicului, de orice natura ar fi el, nu de putine ori fiind chiar natura insasi, si-a spus cuvantul. Niciunde in lume o natiune nu a experimentat de atatea ori mitul Pasarii Phoenix. Fie ca si-au adunat cioburile de istorie sfartecata in Hiroshima si Nagasaki la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ori s-au opus caderii in neant dupa dezastrul natural de la Kobe din 1995 ori cel din aceasta primavara, care a paralizat o buna parte din nord-estul tarii, japonezii au stiut sa se ridice deasupra oricarei provocari, cu demnitate.

Un al doilea motiv pentru care nu imi da inima ghes sa abordez acest subiect este dezgustul fata de atitudinile gratuit compatimitoare pe care anumiti ziaristi le abordeaza ori de cate ori, undeva aiurea, ori in imediata vecinatate se petrece o nenorocire. Se scriu pagini intregi de prohoade si de “vesnica lor pomenire” de parca cititorii nu au altceva de facut decat sa tina lumanarea la capul omenirii muribunde care, in cazul de fata, nu este nici pe de parte in situatia de a-si da obstescul sfarsit.

Doua sunt insa si motivele pentru care mi-am luat inima in dinti si am purces la scrierea acestor randuri, doua stiri care au facut inconjurul planetei alaturi de alte sute cu privire la Japonia. Una a fost aceea ca opozitia si-a exprimat solidaritatea cu cabinetul nipon, oferindu-se sa ajute fara rezerve la elaborarea planului de redresare rapida si la punerea acestuia in practica, iar a doua a fost aceea ca mafia japoneza si-a trimis oamenii sa patruleze pe strazi in sprijinul politiei pentru pastrarea ordinii si sa ajute la distribuirea ajutoarelor umanitare in randul populatiei sinistrate. Nu sunt deloc surprins de formele pe care le imbraca umanismul, mai ales cand vine vorba de o natiune pe care o admir fara rezerve.

Obisnuit inca de mic sa puna raul inainte, m-am intrebat daca e nevoie de o catastrofa pentru ca romanii, in general  si clasa noastra politica in special  sa inceteze sa traga la jugul guvernarii unul hais si altul cea. Chiar ne trebuie un Cutremur de Uniune Nationala, sa ne scuture din letargia paguboasa in care am intrat de mai bine de doua decenii? Mi-e greu sa-i vad cei din opozitia parlamentara romaneasca mergand la Palatul Victoria sa puna umarul la efortul pe care Guvernul ar trebui sa-l faca pentru redresare daca, Doamne fereste, un asemenea cataclism ar lovi Romania. La fel de greu imi este sa-i vad pe cei de la guvernare acceptand un astfel de ajutor, cu atat mai putin solicitandu-l. Nu imi pot imagina interlopii romani iesind cu sabiile pe strada ca sa pastreze ordinea si carand sacii de merinde pentru amaratii care ar ramane fara dramul agonisit o viata intreaga. Mai curand pot banui atacuri politicianiste, cum ca guvernul a mai dovedit inca o data cat este de incapabil, ori ca opozitia nu face nimic pentru cei loviti de soarta. Mai curand mi-I pot inchipui pe mafiotii de Romania furand din ajutoare, ori vanzand la suprapret articolele ce s-ar afla in deficit in astfel de situatii. In locul unirii pentru a trece peste momentul de cumpana, ne-am perfectiona arta de a ne taia creanga de sub picioare. Stiut fiind fatalismul nostru, acceptarea fara cracnire a orice, venit din partea oricui, precum in celebrele, dar nu intrutotul onorantele versuri “Si de-o fi sa mor, in camp de mohor”…stiti dumneavoastra despre ce este vorba in propozitie, ma tem ca pentru noi o astfel de nenorocire ne-ar aduce pieirea . Mai bine sa ne fereasca Cel de Sus, pentru ca solidaritatea a murit, ori poate ca, precum Iancu, cel spanzurat recent in Ardeal, “n-o muritu, ci nitel s-o hodinitu!”

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • April 2020
    M T W T F S S
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,351 Calatori virtuali
  • Free counters!