Bantuit…

 

casa parasita

        “Opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea” – Lucian Blaga

                        Se lasa seara peste intinderile nesfarsite ale Texasului si peste gandurile ce ma napadesc de-a valma, in noaptea in care, din toate lacasele sfinte ale romanilor se aude chemarea “Veniti de luati lumina”. Ca in mult prea multe alte randuri, sarbatoarea Invierii Mantuitorului ma gaseste ratacind pe drumul fara sfarsit, ori catre sfarsit. Bucuriilor ce mi le aduceau sarbatorile, de la o vreme, le iau locul dorurile, ori amintirile dragi, dintr-un paradis pierdut.

                         Mi-e dor de mirosul de cozonaci si de veselia copiilor pe ulitele satului, cu oua rosii in manutele lor, doar oleaca mai maricele decat pretioasele semne purpurii ale Sfintelor Pasti. Mi-e dor de tata, si de clinchetul paharelor la masa imbelsugata, unde era loc pentru noi toti, de aproape, ori veniti de departe. Timpuri apuse ma bantuie si ma intreaba de ce mi-am irosit anii. Mi-e dor de cei plecati si de cei ce vor ramane, dupa plecarea mea. Chiar de-as putea aduce inapoi acele vremuri, din piept, inima imi spune ca mult prea mult mi-am inveninat viata , pentru a ma mai putea bucura vreodata de ceea ce a ramas doar o amintire.  

                        De-a lungul si de-a latul fiintei, uneori chiar piezis, mi se strecoara cu ticalosie umbre ale indoielii, ce ar trebui sa nu mi se mai arate. Muncit de propriile-mi neputinte, gasesc suflete dragi, vinovate de nalucirile mele si stiu ca banuielile nemeritate dor, asa cum si pe mine m-ar durea neincrederea lor. Ma trezesc in zori, muncit de temeri si  adorm bantuit de nelinisti, un somn strafulgerat de amintiri din iadul din care am fost ridicat, cu o strangere de mana si cu o privire in ochi, calda si sincera. Schimonosit de durerea pe care singur mi-o daruiesc cu generozitate, schimonosesc chipuri calde in inchipuiri de cosmar.

                         Iarta-ma, Doamne, pentru tristetea ce ma bantuie in aceasta zi, in care intreaga fire ar trebui sa se bucure! Si voua, tuturor celor pe care va iubesc, dar nu am stiut nicicand sa o arat, in genunchi va cer iertare. Sa va fie tuturor viata ferita de naluciri si sa nu fiti nicicand bantuiti de viermele indoielii, care ucide suflete si lasa pe lume trupuri umblatoare.

Hristos a inviat!

In caz ca nu v-a trecut prin minte…

Auguste Rodin: “The Thinker”

                            Omul este o jivina extrem de posesiva. Ne nastem cu strictul necesar la purtator. Toate celelalte sunt achizitii, de cele mai multe ori inutile. Nu inceteaza sa ma uimeasca perseverenta cu care unii dintre prieteni incearca a-mi picura in minte ganduri si atitudini dupa chipul si asemanarea propriilor lor idei. Sunt obositor de multi indivizi care ar dori sa le iubesc amicii si sa le urasc neprietenii. Exista oameni care cred ca totul trebuie sa fie asa cum gandesc ei, ori sa nu fie deloc. Nicio data nu mi-au placut ideile de imprumut , cu exceptia cazurilor in care s-au incadrat perfect in sistemul meu de valori si, mai ales, a trebuit sa le aleg eu insumi, nu sa-mi fie turnate pe gat cu de-a sila.

                             In caz ca nu v-a trecut prin minte, va spun, dragii mei, ca am si eu propriile concepte, antipatii si atractii, pe care n-am de gand sa le impun nimanui. Sunt lucruri care imi plac si la voi, si la mine; sunt lucruri pe care le detest profund, si la mine, si la altii. Cu mare grija, incerc sa nu va expun partilor intunecate ale propriei mele firi si nici tenebrelor ce-mi intuneca adesea constiinta. La ce mi-ar folosi, si mai ales, la ce v-ar folosi daca v-as face partasi la angoasele mele existentiale? Ne-ar fi mai bine, si mie, si voua daca am ramane fiecare cu ale lui, asa cum eram atunci cand ne-am cunoscut si ne-am placut unii pe altii. Tot ceea ce incercam sa adaugam cu forta poate duce la frangerea legaturii pe care o avem unii cu altii. Iar daca chiar asta-i, de fapt intentia, haideti s-o rupem fara tertipuri, ca doar ne-am nascut si vom pleca de pe aceasta lume singuri.  

Redundant

Constantin Brancusi: Poarta Sarutului

                             …Imi spuneti ca sunt redundant.Iar eu va spun, cum altfel, daca nu in mod repetat, ca nu-i bai, chiar imi place sa fiu asa. Sunt lucruri care trebuie repetate la nesfarsit, fie pentru a lamuri o audienta carcotasa, fie pentru a arata ca, in anumite privinte, nimic nu s-a schimbat. Spre exemplificare, cei care-si spun “te iubesc” nu o fac doar o singura data si gata, problema fiind transata, n-ar avea rost repetarea acestor cuvinte, pe undeva poate demonetizate, si totusi, de neinlocuit atunci cand vine vorba de a exprima un sentiment nobil.

                            Te-ai intrebat, iubite cititor, cum ar fi oare daca mama ti-ar fi cantat in pruncie numai un cantec de leagan, doar o singura data?  Cum ar fi ca in intreaga ta viata sa primesti numai un sarut, ori doar o strangere de mana, ori un singur zambet? Cum ne-ar fi viata daca am fi binecuvantati doar cu un singur rasarit de soare, ori daca am avea parte doar de-o singura noapte instelata, cu luna plina? Bucuriile unice sunt neindestulatoare si cauta avid in mintea noastra motive sa se repete, iarasi si iarasi…

                            Doua sunt lucrurile care, cu siguranta, ni se intampla doar o singura data in viata… venirea pe lume si plecarea. In rest, suntem cu totii, intr-o masura mai mica, ori mai mare, o specie de redundanti. Si nici macar originali nu avem cum a fi, din moment ce suntem cu totii doar copii ale Creatorului si copii ai Acestuia.

  • Unde sa-ti dau de veste?

  • Colaborare

  • February 2020
    M T W T F S S
    « Sep    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    242526272829  
  • Mai de demult

  • Au trecut pe aici

    • 15,336 Calatori virtuali
  • Free counters!