Din inima, pentru Grecia!

Sursa foto: Wikipedia.org

           Mi-a fost dat sa descopar Grecia cu inima pe la opt, noua ani, cand tata mi-a daruit de Craciun cartea  “Legendele Olimpului”. As putea spune ca a fost dragoste la prima vedere. In serile lungi, in care viscolul suiera pe la ferestre si focul trosnea vesel in vatra sobei de pamant, eu ma preumblam cu tanarul pastor Paris pe costisele si imasurile Olimpului. De fata am fost cand i-a fost dat sa aleaga pe cea mai frumoasa dintre zeite. M-am suparat nespus cand Afrodita a trebuit sa-i devina soata lui Hefaistos si m-au revoltat intrigile nesuferitei Hera.   

            Acesta a fost doar inceputul… dupa o vreme, Homer mi-a batut la usa, povestindu-mi despre viteazul Achile, despre Castor si Polux, despre frumusetea fara de pereche a Elenei din Troia si despre tristetea fara margini a batranului rege Priam. I-am indragit pe toti deopotriva si fara sa-mi dau seama, am inceput sa indragesc aceasta tara. Asemeni legendarului Ulise, ratacit pe drumul de intoarcere spre casa, de ani de zile caut o cale sa-i sarut tarmul binecuvantat, macar o data in viata. Si ma blestem sa nu-mi gasesc odihna pana ce soarele cald al Marii Egee nu-mi va mangaia fata. Chiar si dupa atata amar de vreme, Grecia a ramas tara la care visez cel mai mult, dupa icoana sfanta a fiintei mele, Romania.   

            Ii iubesc pe greci pentru ca se inchina in aceleasi biserici ca si noi, romanii, nu pe stadioane si nici in Mall-uri. Spun acelasi Crez si pastreaza, ca si noi Dreapta Credinta (Ortos Doxa), asa cum este scrisa in Carte (Biblos). Ii iubesc pe greci pentru ca, asa imperfecta cum este, perfectibila insa, oranduirea in care traim, in care poporul ar trebui sa detina puterea (Demos Kratos) a fost fundamentata de ei. Ii iubesc pe greci pentru ca academicienii lumii isi trag obarsia din scoala deschisa de Platon in gradina lui Akademos; la fel si Academiile.

            Tomuri s-ar putea scrie  cu miile, cu sutele de mii, despre ceea ce lumea intreaga a mostenit de la greci. Nu incetez sa ma minunez cat de mult datoram cu totii acestui neam fara seaman si ce primesc locuitorii Eladei din partea trufasului Apus, parte de lume care se inchina cu precadere banului. Si pentru  ca umilirea acestor martiri sa fie deplina, zi de zi se spun pe seama lor cele mai mari neadevaruri. Din fericire suntem multi care stim ce inseamna Grecia, dincolo de ceea ce camatarii  mondiali incearca sa ne faca sa credem.

            Grecia nu-i adunatura de zaltati care vor sa arunce in strada imigrantii bolnavi din spitalele Atenei, Grecia este omul care iti intinde mana, te priveste in ochi si-ti spune “Καλώς ήρθατε στο σπίτι μου!”, dupa care te pofteste la masa. Grecia este superbul Sirtaki, despre care Anhony Quinn spunea ca “este viata insasi”. Grecia sunt maslinii saditi de bunici spre folosul nepotilor. De-ar fi sa fie doar Muntele Sfant, unde calugarii se roaga pentru pacea intregii firi, si tot ne-ar fi de ajuns sa iubim acest taram binecuvantat.

            Grecia nu-i Venzelinos, nici Papandreu, nici macar Antonis Samaras. Grecia este tara oamenilor simpli, precum prietenii mei din Farsala Thessaliei, care nu au timp sa-si traga sufletul de-atatea griji si-atatea intrebari despre ce va aduce ziua de maine. Grecia este bunul meu prieten Spiros, cu care am impartit o pita si-un pahar de ouzo, dimineata la 4, dupa o noapte de munca. Spiros, cel care totdeauna mi-a spus “we both came from the most beautiful part of the world, and we are so very much alike!” Spiros, ai carui copii ma intreaba din cand in cand “are you sure you’re not a Greek?”, iar tatal lor completeaza: “they don’t understand!” Aceasta-i Grecia de a carei umilire imi vine sa ma intind cu fata la pamant si sa urlu de durere.  Aceasta este Grecia pentru care mi-as pune si sufletul zalog. Si chiar de-ar fi cu sa platesc cu sange dragostea ce le-o port si libertatea tarii lor, maica mea, Romania nu se va mania, pentru ca de la ea am invatat sa le fiu alaturi pana la capat celor curati, celor cu suflet mare, celor cu inima deschisa, celor batuti de soarta, dar nicio data infranti.

Peste ani, cand nimeni nu-si va mai aminti cine a fost Angela Merkel, copiii planetei inca vor invata despre inflorirea fara seaman a Atenei in vremea lui Pericle.

 Ζήτω η Ελλάδα!