Traiasca lupta pentru pace!

La adapostul tragediei din Japonia, care a monopolizat majoritatea urechilor mediatice ale planetei, Muammar Gaddafi se pusese strasnic pe nimicirea protestatarilor care s-au intoxicat cu parfum de iasomie, adus de vantul de libertate adiind prin lumea araba in general si prin Magreb in special. Cum in Tara Soarelui Rasare slagarele “Vine valul, imi ia calul” si “Leagana-te varf de brad”  constituie  capitole “light” ale fenomenelor naturii, mult mai curand decat si-ar fi dorit stapanul de la Tripoli, lumea a revenit la macelul din Sahara. Dupa ce-au plans la catafalcul tehnologiei nucleare nipone, mai marii planetei si-au intors privirea catre Tsunami-ul de petrol care este pe cale sa ramana fara stapan odata cu debarcarea tatucului Marii Jamahirii Populare si Socialiste. Si cum de la Trabantul lui Honecker pana la Maybach-ul lui Gigi tot ce misca soarbe hidrocarburi, fiecare subiect de Drept International incearca sa se bage in seama, poate poate s-o alege macar cu o canistra din pretiosul aur negru.

Cum sta bine practicantilor celei mai vechi meserii de dupa prostitutie, si oarecum inrudita cu aceasta, si am numit aici politica, barbatii de stat cauta formule de acoperire a adevaratelor intentii pe care le au in Libia, pozand in buni samariteni, poate ultimii.  Astfel, asistam zilele acestea la un atac diplomatic si militar,  in numele asazisei preocupari pentru soarta locuitorilor acestei tari. Dupa lungi si anevoioase negocieri, actorii politicii mondiale joaca o piesa sinistra pe seama suferintei poporului libian si fiecare diplomat de rang inalt din stirpea “eliberatorilor” incearca sa ascunda meschinele calcule economice sub poleiala unei actiuni umanitare, evident, autorizate de ONU. Ca Organizatia Natiunilor Unite a ajuns dama de consumatie a marilor puteri nici macar nu se merita sa mai amintim. Nu-i de ici de colea nici faptul ca, odata cu disparitia Tratatului de la Varsovia, NATO a cam ramas fara obiectul muncii. Ca orice structura profesionala care se respecta, Alianta Nord Atlantica s-a reprofilat pe “lupta pentru pace”.  Dupa ce au facut tandari fosta Iugoslavie inainte de a afla cu ce se mananca ramura slavilor de sud, cele doua organisme internationale au poposit in Irak unde l-au dat jos, dupa care l-au ridicat in streang pe Michiduta Hussein, ca sa-i dea camp liber de manevra tartorului fundamentalist Scaraotchi.  Iata ca s-a ivit o noua ocazie ca strasnicii aparatori ai orice vreti dumneavoastra sa-si mai dezmorteasca un pic oasele, printr-o aplicatie cu munitie dar si cu victime reale, unele dintre acestea civili inocenti, iesiti la un cus-cus, ori la un ceai si ajunsi printr-un concurs de imprejurari nefericite sa-i bata la poarta milostivului Alah.  Cand nici nu se stabilise nimic in cadrul Aliantei Nord Atlantice, Franta a dat semnalul de incepere a ostilitatilor si tot aceasta tara este prima, dar si singura care a recunoscut structura provizorie ce se opune regimului   Gaddafi ca reprezentant legitim al poporului libian. Nu-i de mirare ca Romania a afirmat, prin vocea presedintelui Traian Basescu, ca acest consiliu nu are legitimitate, mai mult respectivul organism fiind condus de fostul Ministru al Justitiei din Jamahiria Populara si Socialista. As adauga eu ca poate actualul rasculat sef ar fi avut un dram de credibilitate daca, de exemplu puterea de la Tripoli l-ar fi marginalizat ca prim secretar prin vreo oaza, ori sef pe la Ape, dar de unde Dumnezeu ape in intinderea nesfarsita de nisip? Nu stiu cum face presedintele Frantei ca, dupa fiecare intalnire cu liderul de la Cotroceni, mi-l face pe acesta din urma simpatic. Daca nu i-am cunoaste antecedentele diplomatice, ar trebui sa ne declaram surprinsi de atitudinea belicoasa a domnului Sarkozy. Asa cum banuiam inca de la primele lui iesiri colerice, ni se confirma faptul ca gandeste cu creierul din prohab, cel ce-ar trebui sa fie preocupat nu de pacea mondiala si stabilitatea politica in lumea araba ci, in mod exclusiv  de stabilitatea hormonala intre pulpele doamnei Bruni. La fiecare erectie, nervosul de la Elizee ofera o noua demonstratie de dat cu secretiile nazale in bunatatea de iahnie.

Demna de luat in seama pozitia lui Recep Erdogan, primul ministru al Turciei care, contrariat ca tara sa a fost lasata mai la coada de mai marii NATO cand s-a pus in discutie interventia militara in Libia, a avertizat ca interventia ar trebui sa se faca exclusiv in beneficiul poporului libian si nu cu scopul nedeclarat de impartire a resurselor petroliere de care dispune aceasta tara intre Europa si State Unite, asa cum se pare a se intampla. Parafrazand o nestemata a intelepciunii populare romanesti, putem afirma ca “gura musulmanului adevar graieste”.

Despre Verticalitate

Sursa foto : Romania Libera, editia online: http://www.romanialibera.ro/

Nu cu mult timp in urma vorbeam cu un bun prieten despre nevoia de verticalitate in lumea celor care administreaza mass media in general si presa romaneasca in special. Intre a-ti pastra principiile cu pretul pierderii slujbei si a-ti pastra slujba cu orice pret, am cazut de acord ca a doua alternativa este cea preferata in randul celor mai multi dintre jurnalistii din tara noastra. Prima, chiar daca da frumos in pagina intr-o autobiografie are chiar si dezavantaje pentru publicul cititor. Cunoscut fiind procentul ridicat de carnatari care s-au inzestrat cu o tribuna mediatica doar de dragul protejarii intereselor personale, singura alternativa pentru un jurnalist cu chemare si un dram de constiinta ar fi aceeea de a urma principiul “Sa zici ca ei si sa faci ca tine”. Adica sa accepti oarece compromisuri in ideea ce iti vei folosi inteligenta pentru a strecura adevarul in pagina in momentele de neatentie ale satrapului. Totusi, cu regret observam ca stirpea ziaristilor cu un dram de personalitate, care n-au uitat definitiv ceea ce se preda pe la cursurile de deontologie este pe cale de disparitie. De aici si neincrederea crescanda a cititorului in ceea ce se scrie la gazeta si diminuarea pana la disparitia totala a respectului pentru slujitorii domeniului mult prea pompos denumit “a patra putere in stat”. Slugile cu condei, pentru care obedienta a devenit a doua natura inunda paginile publicatiile asa zis independente, sufoca micile ecrane si ne sparg timpanele cu ode la adresa imbecililor cu parale si cu ineptiile lor cotidiene de care se minuneaza pana si Codul Penal. In acest dezolant decor se mai intampla din cand in cand cate o razmerita a spiritului civic impotriva celui mercantil. O astfel de revolta a avut recent ca protagonista pe sefa Departamentului Politic de la unul din canalele de televiziune aflate in posesia familiei controversatului om politic Dan Voiculescu. Iata cum stau lucrurile:

“Povestea a început luni. În urma intervenţiei de la RTV de duminică seara a preşedintelui Băsescu şi în urma discuţiilor de la RTV pe tema interviului dat la TVR, Palatul Cotroceni mă sună de dimineaţă şi mă întreabă dacă Antena 3 e dispusă să facă un interviu cu preşedintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, pe subiectul Libia. Eu nu am dat iniţial niciun răspuns. Am sunat conducerea Antena 3 şi am întrebat dacă doreşte să facă acest interviu pentru care trebuia trimisă o solicitare scrisă. Conducerea Antena 3 a răspuns pozitiv şi mi-a spus să trimit cererea scrisă. Cererea Antena 3 a fost scrisă, trimisă la Palatul Cotroceni şi semnată de mine ca şef al secţiei Politic, nu ca realizator al interviului, pentru simplul motiv că la acea oră a dimineţii nu era nimeni în redacţie care să facă acest lucru. Cererea a fost arătată apoi conducerii Antena 3″, scrie Sorina Matei pe blog.

Aflam in continuare ca Palatul Cotroceni şi Antena 3 au stabilit ora si cine urma sa faca interviul, Sorina Matei fiind cea nominalizata. Dupa numai o ora, datele problemei se schimba. Mihai Gadea, seful statiei TV doreste ca interviul sa fie realizat de altcineva si in alte conditii decat cele stabilite initial. Evolutia situatiei a condus la decizia jurnalistei de a demisiona de la trustul de presa la care lucrase timp de 14 ani. Atata vreme cat mai sunt oameni ca Sorina Matei in presa romaneasca, nu este totul pierdut, mai avem un licar de speranta. Ni se dovedeste ca, in afara de potaile de curte, dresate sa faca frumos la mogul in schimbul unei ciozvarte consistente, inca mai exista si veritabili dulai de paza ai democratiei.

Hai sa te-arestez sambata seara!

              Pacaliti ca mai totdeauna de cei care le cersesc voturile la incheierea fiecarui ciclu electoral, romanii, din ce in ce mai dornici de paine, servesc in ultima vreme portii pantagruelice de circ. Noua reprezentatie sub cupola Circului de Partid si de Stat are ca numar de senzatie arestarea cu duiumul a celor care, nu-i asa, au bagat mana in Caraiman pana la cot si au uitat s-o mai scoata. A ajuns portul catuselor mai la moda decat cel al verighetelor . In Republica Democrat Liberala Romana arestarea la bucata a devenit o raritate. Arestam cu autobuzul, cu basculanta, cu elicopterul, cu toptanul. Recolta de incarcerati boabe la hectar a depasit cele mai optimiste previziuni si ma mir cum de mai incap atatia in subdimensionatele puscarii ale patriei. Maine, poimaine vom merge cu jalba in protap la Bruxelles sa ne dea niste fonduri europene, eventual nerambursabile, din care sa construim inchisori pentru plevusca criminalitatii nationale care nu-si mai gaseste loc in celula.  Nu mai tin televiziunile pasul cu saltarile de la locul de munca, mai nou cunoscut ca si  locul faptei.  Pana si prezentarea curvelor carpatine drept subiecte de showbiz are de suferit de pe urma campaniei de punere sub cheie a nenumaratilor vamesi, politisti, avocati, oameni de afaceri, intr-un cuvant, a poporului hotoman. Nu tu scandal monden, nu tu promovare a portului chilotilor in poseta, nu tu despartiri si impacari ca in mult prea popularele telenovele. Borfetul sta la coada, dand Cezarului in haine vargate locul intai la mediatizare.

            Ca multi dintre incatusatii despre care facem vorbire meritau o cura de dormit pe tambal nu incape nicio indoiala. Fiecare dintre noi a trecut, macar odata in viata pragul unui stabiliment unde trebuie sa deschizi usa cu capul. Sictirul care ne cuprinde doar amintindu-ne de susmentionatele locatii poate fi egalat doar de acela pe care-l incercam urmarind pe toate canalele, la ore de maxima audienta, iarasi si iarasi, slagarul “Hai sa te-arestez sambata seara”. Necazul este ca “Daciada vargata” se constituie doar ca un praf in ochii alegatorului vesnic mintit, inselat, jecmanit, un nou spectacol menit sa atenueze chioraitul national al matelor. Sa ne fie cu iertare, se stie de azi, de ieri despre ceea ce se intampla prin vami? Ca un nestiutor, intreb si eu, asa, fara speranta de a primi vreun raspuns, nu cumva circuitul spagii in natura avea legaturi undeva sus, acolo unde se stabileste regula jocului? Pe cine vor sa imbrobodeasca luminatii nostrii conducatori? Pe noi, cei care stiam despre acest flagel inca de pe vremea in care era lupul catel? Daca s-a ajuns la stadiul de metastaza morala in institutiile statului nu cumva sunt de vina si aceia care astazi pun jdemii de functionari dupa gratii?

            Banuiesc ca, in buna traditie a politicianismului neaos de a gasi tapi ispasitori, putem invoca dezastruoasa mostenire, putem vorbi despre sistemul ticalosit, despre ceea ce au lasat predecesorii actualilor diriguitori ai natiunii. Ar fi fost credibile explicatiile daca timpul scurs de la alegeri s-ar fi masurat in ore, zile, saptamani, hai, treaca de la mine, cel mult luni. Mai este doar un pic pana cand clica asazisilor baieti destepti va intra in istorie. Duca-se pe pustii! Ori pe mare! Ori inapoi la coada Joianei! Ar cam fi vremea sa termine cu ingrasatul porcului in Ajun. Mai productiv ar fi sa aibe de grija sa-si faca bagajele si sa nu ia cu ei pana si varul de pe pereti cand isi parasesc birourile. S-ar cuveni sa lase in grija altora stergerea jegului moral pe care l-au produs oriunde s-au lafait in numele propasirii natiei. Este prea tarziu, ar trebui sa le spuna cineva ca “Puscariada” nu-i face cu nimic mai interesanti, ori mai atractivi. Nu mai crede nimeni in bunele lor intentii.  

            Intre noi fie vorba, pot sa pun pariu ca dupa reprezentatiile de gala in show-ul  “Hopa sus in duba”, cei mai multi dintre performeri se vor incadra ori la categoria “nu suporta regimul de detentie”, ori vor fi condamnati cu suspendare ori, in buna traditie romaneasca, vor primi un binecuvantat NUP. 

             Stiu ca se vor gasi politicieni sa-mi indruge verzi si uscate despre separatia puterilor in stat. In mare, vor fi aceeasi care ne spuneau mai deunazi ca Romania a iesit din criza. Iar eu, in inocenta mea, ii voi crede, asa cum i-ati crezut si dumneavoastra cand au spus-o pe aia cu criza.





Aproape primavara…

                                   Ratacind pe coclauri, de la o zi la alta simt cum mi se imputineaza dorinta de-a vedea locuri nevazute si de a adasta indelung cu strainii la o halba de amar. Ma trezesc in fiecare dimineata sperand ca voi auzi cocosii satului natal vestind o noua zi si, ridicandu-ma in capul oaselor, refuz sa cred ca inca sunt atat de departe de obarsii. Din colbul drumurilor batatorite m-am ales cu cearcane si riduri. M-am ales cu o inima care astazi o ia nabadaioasa la trap si maine abia de-i simt bataia in cosul pieptului. M-am ales cu o sumedenie de intrebari la care nu indraznesc sa aflu raspuns si cu o multime de raspunsuri la intrebari pe care n-am indraznit sa le pun. Primavara ce sta sa bata la usa se pravaleste peste gandurile mele intunecate. Sunt mai singur, mai trist si mai impovarat de propria-mi nimicnicie ca nicio data.  Ma doare necugetarea cu care mi-am alungat pacea sufleteasca si am pasit orbeste in neant. Ma dor lacrimile care au curs din cauza nemerniciei mele, pe obrajii celor pe care i-am iubit.  Mi-e dor de o seara cu vecinii, indrugand verzi si uscate despre ploaia care va veni. Mi-e dor de prietenii care ma acceptau asa cum sunt, cu bunele, si mai ales cu relele mele. Mi-e dor sa-mi pun mastile in cui si sa fiu, macar pentru o clipa, eu insumi.